O persoana creste in asa fel incat, la inceput primeste noi dorinte si impliniri, care sunt necesare pentru dezvoltarea ei si care lucreaza in beneficiul ei. Asta este directia data lui de catre natura, care doreste sa-l creasca si sa-l faca auto-suficient, mod in care cresc copiii in lumea noastra.

Nu este considerata o placere interzisa, deoarece trebuie sa trec prin aceasta cale naturala a dezvoltarii, pana voi deveni un adult. Intr-adevar, vedem cum copiii sunt, in mod obisnuit, plini de dorinte diferite si iau placere in aceasta viata.

Totusi, in momentul in care devin adult, trebuie ca, mai degraba eu sa incep sa cresc si sa ma dezvolt constiincios, decat prin puterea naturii. Deodata, toate placerile pe care le primesc incep sa fie in detrimentul meu, deoarece nu le indrept catre de dragul daruirii.

Inainte, toate responsabilitatile erau in sarcina naturii. Creatorul a determinat calea mea si m-a condus pana la varsta de 15-20 de ani. Tot ceea ce am luat din aceasta viata a fost benefic pentru dezvoltarea mea. Dar, de indata ce am completat perioada copilariei, a trebuit sa incep sa-mi determin propria directie. Acum trebuie sa adaug intentie la daruire, cu propriul acord. Altfel, orice placere pe care o primesc nu ma va ridica si nu ma va avansa mai departe, ci ma va ucide! Ma va conduce inapoi pentru a ma face sa simt ca este imposibil sa continui sa merg pe aceasta cale si, in loc de dezvoltarea prin placerile si egoismul meu, trebuie sa ma dezvolt prin intentia de daruire.

De aceea, toate placerile pe care o persoana le primeste dupa perioada copilariei sunt in detrimentul ei, ca o persoana care ciuguleste din rana sa. Cat de adanc trebuie sa fi imersat in acest rau, pentru a intelege ca nu poti continua pe aceasta cale, ca si copiii care au crescut mari si carora natura nu le mai permite sa se bucure de viata nepasatori, ci, in schimb, cere daruire de la ei?

Cat de adanc trebuie sa sapam in rana noastra, este ceva care depinde de noi. Ne sunt date toate mijloacele si explicatiile si suntem adusi la studiu, carti si grup, care este locul unde trebuie sa devenim seriosi si sa ne gandim la ce trebuie sa adaugam la viata noastra pentru a ne dezvolta corect.

Ceea ce adaugam este un discernamant adevar vs. minciuna, in plus la dulce vs. amar, nu ca si copiii care inteleg numai amar sau dulce. Pentru a nu ramane copii pentru tot restul vietii, asa cum se spune, Ce sa facem cu copiii care au crescut?, trebuie sa incepem sa actionam conform principiului adevar vs. minciuna. Totusi, nu trebuie sa stergem dulce vs. amar, ci, mai degraba, sa construim o noua atitudine fata de viata, deasupra lui. Acest lucru este posibil numai evocand Lumina Superioara asupra noastra, prin studiul Cabalei.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala, 18.07.10, Introducere la Cartea, Panim Meirot uMasbirot

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →