Cu ajutorul psihologiei simple a egoismului

Este necesar să se atingă punctul în care întreaga voastră viaţă este în prieteni, împreună cu ei în unitate colectivă, acolo unde nu există diferenţă între noi. Corpurile noastre dispar şi există numai dorinţa care simte plăcerea conexiunii şi nu este destrămată. Toate părţile nu vor numai să se unească, dar au aderat, deja, la celălalt şi s-au dizolvat  în întreaga unitate, după ce s-au transformat pe deplin, în materiale omogene, uniforme.

Toate caracteristicile noastre şi diferenţele au dispărut, deoarece noi ne completăm reciproc astfel că am devenit o unitate, încât nu-mi pasă ale cui sunt aceste mâini, cui aparţine acestui creier, al cui este spatele acesta. Totul este colectiv, precum imaginea unei singure persoane. Noi începem să simţim forţa în această unitate care reînvie această imagine globală pe care am construit-o, care este numită fiinţă umană, Adam. Această forţă care-l animă este numită Creator.

Trebuie să ne străduim pentru asta şi să o trăim tot timpul. În fiecare moment, trebuie să căutăm mijloacele de consolidare pentru această formă, în care am ajuns a iubi Creatorul, prin iubirea de prieteni. Dacă, timp de un moment, abandonez această căutare şi nu consolidez această stare, cad imediat. Eu cred că nu va fi imediat, dar nu există nicio îndoială că am căzut. Este posibilă deplasarea doar într-o direcţie sau alta. Nu există stări fixe în spiritualitate. Să nu credeţi că vă puteţi opri şi vă puteţi odihni. O vreţi sau nu, în lumea spirituală este necesar să simţiţi încotro vă îndreptaţi în fiecare secundă: spre unitate cu toată lumea sau în direcţia opusă. Este fie una, fie alta.

Spaima cutremurătoare este necesară aici, care este Prima Poruncă şi fără de care nu puteţi spera să avansaţi un pic. Dacă un anumit scop material din această lume îmi cere să schimb direcţia – pentru a reflecta asupra grupului, conexiunea cu Creatorul pentru a ne ajuta să realizăm această sarcină materială – atunci este bine, deoarece asta schimbă direcţia mea.

Cel puţin, nu mă îndrept spre un scop personal, ci spre interesul a ceva colectiv, cu toată lumea. Deja ne obligă să ne amintim că avem nevoie de Creator, deoarece fără El, nu vom reuşi. Dacă asta nu există, atunci un suflu mai puternic trebuie să fie trimis la noi, pentru ca noi să simţim neputinţa noastră, la fel ca şi în întreaga lume şi suntem obligaţi să ne amintim că doar Creatorul ne poate ajuta.

Nimeni altcineva nu poate. Lucrul principal este de a schimba direcţia. De îndată ce o facem şi începem să lucrăm în sensul corect al unităţii, să clarificăm la ce şi de ce avem nevoie de această conexiune, vom modifica imediat scopul şi mijloacele.

La început, noi aveam nevoie de Creator pentru a reuşi să atingem diferite obiective externe şi acum, înţelegem că obiectivele externe au fost plasate, în mod deliberat, înaintea noastră, pentru a ne speria şi a ne obliga să ne amintim de Creator. Astfel, noi suntem treziţi pe baza unui simplu egoism psihologic.

Pentru moment, este vorba de o apropiere pur egoistă, dar ea ne învaţă să nu părăsim „sfinţenia”. La urma urmei, există sfinţenie chiar în această conexiune.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 16.07.2013, Scrierile lui Rabash

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: