Cui şi la ce foloseşte unicitatea mea

Întrebare: Bazându-mă pe experienţa mea de predare, văd cum Cabala dezvăluie unicitatea unui individ dar o face in propriul fel. Care este secretul aici?

Răspuns: Setea mea de exclusivitate vine de la Creator dar într-o formă deteriorată. Înţeleg asta din exemple, învăţ de la lume cum să fiu exclusiv. De exemplu, vreau să fiu un renumit jucător de fotbal, urmăresc ultimele curente în modă, sunt atras de avere, putere, înşelăciune, sau visez la  o carieră de mafiot sau de preşedinte de universitate.

În orice caz, învăţ de la mediu care îmi impune valorile certe. Ei mă atrag către ceea ce mi se potriveşte cel mai bine în funcţie de natura mea. Fiecare este impresionat de altceva şi cel mai important, este să-şi demonstreze excepţionalitatea.

De aceea, în timpul dezvoltării mele, societatea îmi impune seturi de legi şi eu trebuie să-mi demonstrez unicitatea în funcţie de ele. Nu pot să hotărăsc nimic singur. De exemplu, dacă mă aflu într-un mediu de traficanţi de droguri, o să-i urmez visând la o carieră palpitantă de baron al drogurilor, fiindcă nu am alte exemple.

Rezultă că în această lume, îmi arunc unicitatea la mila societăţii. Mi se pare că mă ridic peste ceilalţi, dar, în realitate, îi servesc. În final fac ce vor ei.

Pe de altă parte, dezvoltând spiritualitatea, primesc de la mediu înţelegerea măreţiei Creatorului, măreţiei dorinţei de altruism (dăruire). Aceasta este o idee abstractă, şi nu ştiu ce înseamnă. Prin studiu, primesc Lumina care Reformează. Din nou, nu am nicio idee ce este şi simt rezultatul influenţei ei.

Ce se dezvoltă în mine? Este punctul din inimă cu „genele lui spirituale”. Astfel, mă dezvolt pe mine însumi şi realizez exclusivismul meu numai în spiritualitate. Aici, totul este decis de Lumina care Reformează. Eu corectez numai forma mea exterioară şi „eul” meu se dezvoltă în interior.

Dacă ne putem recunoaşte „genele spirituale”, fiecre se va vedea pe el însuşi sau pe ea însăşi în starea finală, felul în care el sau ea vor fi. Dar se ridică o întrebare: ce este unicitatea mea? Dacă este deja încorporată în mine, unde sunt eu însumi?

Eu mă exprim pe mine însumi în realizarea propriei exclusivităţi. Atrag Lumina pentru a creşte umanul din „sămânţa mea spirituală” şi prin ea să câştig un plus la studiile mele, coeficientul de dezvoltare, adeziunea la Creator, la forma Lui, abilitatea de a fi în locul Lui.

În acest fel, fiecare din noi, de fapt, realizează excepţionalitatea lui în a deveni similar Creatorului, de a ajunge la adeziune cu El. De-a lungul drumului, nu cresc numai în dimensiune , obţin tot ce are El, îmbrac hainele Lui.

Din prima parte a Lecţiei de Cabala din 5/17/2011 „Scrierile lui Rabaş”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: