Intrebare: Daca ii dau ceva fiului meu, el nu simte rusine din cauza iubirii mele pentru el. De ce atunci trebuie sa ne simtim rusinati inaintea Creatorului daca El ne daruie noua?

Raspuns: Un fiu nu simte rusine in faptul ca primeste de la tatal sau pentru ca un fiu apartine tatalui sau si se percepe ca parte din parinte. Primeste de la tata pentru ca este indreptatit sa o faca si tot ceea ce primeste nu este al lui, ci al tatalui. Totusi, fiul nu se dezvolta independent, in acest fel.

Aceasta forma de dezvoltare se numeste conceptie si hranire, adica faptul ca, copilul, fiind mic, primeste totul de la tata, adultul. Dar apoi copilul creste si nu mai doreste sa primeasca de la parintii lui pentru ca asa ar ramane sub autoritatea parintilor. Astfel, un tata simte nevoia sa se distanteze fata de copilul sau, astfel incat copilul sa creasca, transformandu-se intr-un adult independent, sa devina eventual un parinte la randul lui. De aceea, conform gradului independetei lui, copilul se separa de parinte, nemaidorind sa primeasca de la acesta si incepe sa traiasca pe cont propriu.

Creatorul doreste sa devenim independeti si similari cu El. Pentru a realiza asta, El pune o restrictie si se ascunde, dandu-ne noua oportunitatea de a deveni ca El prin propriile noastre mijloace, de a castiga propria perfectiune, maretie si implinire. Altfel, daca continuam sa primim de la El, vom ramane mici si toata munca noastra va fi numai in anularea noastra si rugaminti catre Creator. Deci, dupa ce trecem prin etapa de a fi mici, dupa ce invatam de la Creator cum este sa fim ca El, dobandim independenta.

Creatorul nu doreste ca noi sa ramanem in aceasta stare. In consecinta, dupa starea initiala, cand noi, ca cei mici, invatam de la Creator cum sa devenim ca El, dobandim independenta. In dezvoltarea spirituala, chiar in timpul etapelor de conceptie si hranire, noi actionam impotriva naturii noastre si de aceea aceste grade sunt deja nivele ale independentei.

Singura problema in a construi o creatura este in cresterea independentei ei, permitandu-i sa se detaseze de Creator. Deci, nu exista nicio creatura fara separatia de Creator. Separarea este necesara si obligatorie; este esenta noastra. Altfel, nu am simti ca existam.

Totusi, inca nici nu ne simtim ca o picatura de samanta in Creator.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 29.06.10, Articolul, Nevoia Iubirii de prieteni

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →