Întrebare: Deseori, frustrarea şi depresia sunt cauzate de teama profundă de a fi singur în această lume, privat de conexiunea cu cei dragi. Cu alte cuvinte, există baze solide, o fundaţie pe care să construim relaţiile de familie.

Indiferent de faptul că nu mai avem nevoie de celălalt ca înainte, declinul evident al tradiţiilor de familie, prezenţa partenerilor sexuali, uşile care în trecut erau închise sunt acum larg deschise şi, în ciuda faptului că, partenerii de familie au mai puţine în comun acum, rămâne ceva intrinsec în noi: o teamă primordială de singurătate, pe care mulţi o cunosc astăzi.

Răspuns: Şi totuşi, oamenii sunt mai puţin susceptibili de a găsi un răspuns la această teamă în căsătorie. Încrederea mutuală, susţinerea reciprocă, nu mai sunt asociate unei familii contemporane. Teama este acolo, dar soluţiile nu sunt încă vizibile. Prin toate mijloacele, este mai bine să fii cu cineva, decât să rămâi singur. Oamenii cu multe “bagaje” estimează că partenerii lor depind de ei, înţeleg că sunt responsabili, cel puţin datorită obiceiurilor care au fost construite în trecut. Suntem doar oameni.

Totuşi, în acelaşi timp, nu cred că teama de a fi singur ţine oamenii într-o familie bună, devotată. Această “teorie” nu are nevoie să fie dovedită prin contradicţii, nici nu poate să fie rezolvată prin ascunderea efectelor negative. Tot ce avem nevoie este să fie pozitiv.

Întrebare: Stările psiholgice care fac să ne ataşăm de cineva sunt datorate fricii dar, de fapt, căutăm legături interne profunde, unitate. Totuşi, fără îndoială că mulţi oameni sunt împinşi de teamă. Acolo este începutul procesului, dar este evident că legătura corectă nu vine de la el. Dimpotrivă, teama dă naştere la alte fenomene, adesea ne împiedică să spargem legăturile care au fost radical viciate.

Să vorbim un pic de situaţia în care oamenii se străduiesc să stabilească relaţii, dar nu ştiu ce să facă. Problema este: de unde să încep?

De obicei, diferite metode oferă oamenilor mijloace de auto-explorare, care le permite să se familiarizeze cu natura lor: Ce parte din mine pot consacra pentru a mă conecta cu partenerul meu? După ce am pus această întrebare, facem o “listă”: Ce trebuie să aştept de la partenerul meu şi de la viaţa noastră comună? Apoi, când înţelegem ce dorim şi ce aşteptăm, aceasta poate fi configurată pentru un tip special de relaţie. Acest exerciţiu este foarte comun în zilele noastre. Nu-I aşa?

Răspuns: Presupun că este popular şi nu doar astăzi. Mereu a fost astfel. Persoanele calculează contribuţia lor şi aportul partenerilor lor în viaţa lor comună. Cei care aranjează căsătorii, mereu au comunicat în acest mod şi au ajutat tinerii şi pe părinţii lor “să facă o afacere bună”. De fapt, este vorba despre o industrie. Ambii soţi sunt egoişti şi trebuie să justifice dacă merită să trăiască împreună. Sentimentele lor erau doar una dintre numeroasele componentele ale acestei formule. Emoţiile lor au o “putere de cumpărare” şi au fost incluse în ecuaţia generală.

Această abordare este corectă? Nu cred. Desigur, a funcţionat un anumit timp, dar ne-am schimbat într-un mod fantastic. Noi nu ştim exact ce dorim astăzi şi, mai ales, nu ştim ce vom dori mâine. În plus, psihologia noastră este în mare parte pervetită de un efect extern enorm care ne împinge de o parte şi de alta cu restricţii artificiale şi permisiuni, avantaje imaginare şi pierderi.

Fiecare “moft”, fiecare “schimbare de sezon” ne schimbă complet în exterior, în plus faţă de schimbările interne pe care le suferim. De aceea, calculul nostru privind avantajele şi dezavantajele vieţii noastre de familie viitoare poate fi fals. Doar dacă stabilim o valoare mai mare ca obiectiv şi suntem de acord cu o anumită provocare, un obiectiv care ne ridică deasupra tulburărilor care se produc atât în societate, cât şi în noi, doar atunci societatea şi celulele sale, cuplurile tinere nu numai vor supravieţui, dar vor prospera

Din “o viaţă nouă”, 06.09.2013, kab.tv

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment →