In spiritualitate, visul este un mod sigur de a simti Lumina. Aceasta este o stare de dorinta fata de Lumina, cand nu folosim dorinta, deoarece nu are nici un ecran. Din acest motiv visul este numit “o saizecime de moarte”.

Nu vorbim, evident, despre un vis obisnuit, ci despre o stare spirituala unde folosim doar cea mai mica parte din uriasele dorinte ce se descopera in interiorul nostru. Percepem relitatea si relatia noastra cu Creatorul doar in aceasta particica.

Sa “adormi” inseamna sa incepi o noua perioada, un nou nivel, cand starea veche se termina si incep sa lucrez cu dorinte noi, inca necorectate. Pentru acest motiv le percep ca intuneric, ca noapte,  ca o stare ce se intinde pe orizontala in care toate partile Partzuf-ului spiritual (sufletului) – capul, trunchiul si extremitatile (Rosh, Toch, Sof) – se afla pe acelasi nivel, fara sa fie acoperite de Lumina Interioara de sus in jos.

Toata Lumina s-a dus, existand numai o fanta luminoasa in Kelim, care le animeaza. Aceasta se numeste vis (Kista de-Chauta). Cand nu pot simti sau intelege nimic, cand experimentez senzatia de visare, aceasta este numita “o saizecime de moarte”.

Din aceasta stare sau punct, trebuie sa ma trezesc si sa-mi ridic toata greutatea (GAR). Si apoi, impreuna cu noile mele dorinte, ma voi intinde din nou pe spate. Si asa se succed starile una dupa alta, ciclu dupa ciclu.

La inceput ma predau Luminii Superioare, lasand-o sa-mi poarte de grija ca un embrion in interiorul unui pantec. Si cu cat ma anulez mai mult, cu atat mai mult ma ajuta sa cresc.

Apoi incep sa ma anulez in mod activ, suprimandu-mi dorinta de a ma delecta folosindu-mi puterile mele. Si apoi Partzuf-ul meu se goleste de Lumina si cade in visare, pana cand vine o noua zi, si impreuna cu ea, un nou nivel.

Filed under: Lectia zilnica | Add Comment →