Baal HaSulam, Shamati, articolul 96, ”Ce reprezintă în muncă, gunoi de grajd și de cramă?” Baza, pe care și-a clădit rânduiala lucrului, a fost cea mai de jos posibilă și, în întregime, mai presus de rațiune. Doar acela care este cu adevărat nebun poate să se coboare într-atât încât să înainteze fără nici o bază pe care să-și întemeieze credința, literalmente, fără nici un suport.

În plus, el acceptă cu mare bucurie această muncă, de parcă ar avea o știință și o viziune reale pe care să-și sprijine certitudinea credinței. Și totul exact în aceeași măsură mai presus de rațiune, de parcă ar avea rațiune. Prin urmare, dacă persoana persistă pe acest drum, el nu poate da greș niciodată. Mai mult, el poate să fie mereu fericit, prin credința că servește un mare Rege.

Trebuie să coborâm de la înălțimea egoului nostru, de la încrederea că știm și înțelegem totul, că avem totul sub control. Asta trebuie să fie într-o asemenea măsură încât ajungem la recunoașterea totalei disperări, a lui zero absolut, 100% neimportanță. În aceași măsură, în care cunoștințele noastre au fost mărețe, în aceași măsură noi mergem acum împotriva rațiunii și suntem bucuroși de asta, simțindu-ne siguri că este un lucru corect.

Nu vrem să luăm în seamă nimic din ceea ce vine din dorința noastră de a primi. Și asta pentru că, fără îndoială, tot ce vine din ea este o minciună, nu contează cât de adevărată sau reală poate părea.

Desigur, este posibil să cobor atât de jos și să urc la credință numai prin Lumina care Reformează, dar nu avem nicio putere să facem asta, deoarece nu avem nimic decât egoul nostru. Ne putem doar verifica prin bucuria pe care o simțim când ne întoarcem la aceleași probelem, aceleași greșeli, înțelegând mai bine de fiecare dată în ce măsură trebuie să fim în starea de neputință.

Toate aste trebuie să fie în credință deasupra rațiunii: măsura în care sunt capabil să nu îmi iau în considerare mintea. Îmi accept mintea, dar numai pentru a munci deasupra ei și a avansa în consecință. Este imposibil să obțin atributele dăruirii fără să trec prin punctul zero al neimportanței sinelui.

Este același punct care se numește un embrion (Ibur), concepție. Acest nivel ne apare constant înaintea noastră de fiecare dată, cu noi condiții și noi adâncimi ale dorinței (Aviut). Coborâm la ”zero” și trebuie să ne justificăm trecutul nostru, ceea ce se numește dăruirea pentru dăruire, iar apoi să ne justificăm trecutul pentru alții, numit primire pentru dăruire. Asta înseamnă că mai întâi ne corectăm greșelile, iar apoi schimbăm greșelile în merite.

Dar atunci când le schimbăm în merite, le aducem la neimportanță, deoarece doar Creatorul este cel care determină totul. Așadar structura pe care o construim este bazată pe punctul de neimportanță, pe starea de embrion care crește și se anulează pe sine din ce în ce mai mult.

Din pregătire pentru Lecția zilnică de Cabala din 01.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →