De unde va veni ajutorul?

O cântare a gradelor (treptelor). Ridic ochii spre munți, pentru a vedea de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul și pământul.

El nu va permite ca piriciorul tău să se clatine, Cel care te păzește nu va dormi.

Desigur, nu va ațipi nici nu va dormi Cel care este păzitorul lui Israel.

Este Domnul care te păzește, Domnul care este la dreapta ta ca umbra ta protectoare.

Ziua soarele nu te va atinge, nici luna în timpul nopții.

Domnul te apără de tot răul, El protejează viața ta!

Domnul protejează ieșirea ta și intrarea ta, de acum și în eternitate.

 

Trebuie să ridicăm lipsurile noastre pentru corectarea Malchut, vasul spart, sufletul spart, până ce vom atinge capul lumii Atzilut de unde îmi va veni ajutorul, ridic ochii mei spre munți, adică a se ridica mai presus de orice munte de îndoială. Această ascensiune este conform echivalenței de formă pe care vreau să o ating. Desigur, nu pot să o fac pentru moment, dar vreau să urc.

De acolo va veni ajutorul meu, vine de la Domnul, Creatorul cerului și pământului, adică Cel care a creat Malchut prin atributele de Bina și Zeir Anpin, HaVaYaH le conectează.

O persoană poate să exprime cererea sa în acest mod a fiecărei stări în care este, zi și noapte, pentru a descoperi că gardianul lui Israel nu ațipește, nici nu doarme. Toate aceste zile se vor acumula și Creatorul ne va ajuta și va locui în unitatea dintre noi conform dorinței noastre de a ne uni.

Nu trebuie să uităm că avem de pregătit o platformă, un loc pentru Divinitate. Întreaga noastră muncă este conexiunea într-un mod practic și cu picioarele pe pământ, în ciuda dificultăților și obstacolelor. Nu există coincidențe în viață, totul este aranjat și organizat în cele mai mici detalii de sus, pentru ca noi să ne conectăm în aceste condiții.

Cu cât urcăm mai mult, cu atât coborâm mai mult primind obstacole. Astfel, vasul spart, sufletul spart, se dezvăluie până ce vom clarifica toate părțile sale pe care le avem pentru a ne conecta, în scopul de a atinge primul nivel spiritual.

Lucrul principal este de a urca la primul nivel al scării spirituale. Toate celelalte se succed într-un lanț de cauză și efect. Toate au aceeași natură și lucrul cel mai dificil este de a face tranziția de la natura în scopul de a primi la cea de a dărui.

Apoi, este aceeași manieră de ascensiune, în conformitate cu aceeași regulă. Tot mai multe detalii sunt dezvăluite și impresia se schimbă cu siguranță, dar nu mai este prima tranziție a naturii noastre. Deci, lucrul principal este de a depăși primul nivel.

Din pregătirea Lecției zilnice de Cabala, 11.04.2014

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: