Descoperind un nou pământ și un nou cer

În articolul Corp și suflet, Baal HaSulam explică faptul că trăim într-o singură lume, dar ea ne apare ca impărțită în două: una aparentă  și una ascunsă. De-a lungul istoriei, am devenit din ce în ce mai bine familiarizați cu lumea noastră, am descoperit noi continente, am examinat natura nemișcată, flora, fauna și spațiul cosmic. Realitatea se întinde mult dincolo de ochii noștrii.

Cabaliștii spun că nu este asta limita. Ne trebuie doar o nouă aspirație, o direcție către dăruire – apoi diapazonul, gama calităților și senzațiilor noastre va deveni fără granițe și vom începe să percepem în ele realitatea care acum ne este invizibilă.

Astăzi se trezește în mulți oameni un impul interior, o nevoie de a descoperi realitatea ascunsă. Înainte, egoismul îi împingea pe oameni înainte să exploreze lumea noastră, pentru a căuta în ea noi plăceri, abundență în forme variate. Iar acum, epuizând toate celelalte oportunități, dori să descoperim realitatea ascunsă.

Pentru a ne ajuta, Cabaliști au scris cărți. Principala carte, cu ajutorul căreia putem găsi ceea ce este ascuns, este Cartea Zohar. În timp ce o citim, trebuie să acordăm mai puțină atenție textului însăși, deoarece încă nu înțelegem despre ce este vorba. Iar în loc de asta, ar trebui să aspirăm mai mult la ceea ce ne poate da această carte.

Zoharul ne aduce revelația unui nou pământ și unui nou cer. Pământul este dorința și cerul este gradul Bina, dăruirea, în care vom vedea realitatea dăruirii. De aceea, în timpul lecției, ne gândim cum să ne lărgim percepția noastră, să ne deschidem ochii și să permitem părții încă ascunse a acestei unice lumii, să intre în senzațiile noastre.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 11/30/10, “Corp și suflet”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed