Cabaliştii care au ajuns la o înţelegere interioară a lumii au descris întreaga creaţie ca fiind multidimensională, compusă din mai multe „lumi”: de fapt, despre asta încep să vorbească astăzi atât fizicienii cât şi psihologii.

Lumea „multidimensională” este compusă din cercuri concentrice pe care le analizăm din interiorul lumii noastre care se află în mijlocul punctului lor central.

Marele cabalist, Ari, scrie că după ce totul s-a contractat, o rază de lumină a fost trasă şi au fost create toate lumile, de sus până la lumea noastră, care este ultima dintre toate şi se află în interiorul vidului gol care s-a căscat. Doar un canal strâmt de Lumină trece din lumea Infinităţii (simbolul  ∞) în lumea noastră.

Potrivit astronomiei, dezvoltarea noastră a început din punctul ei central prin forţa unei exploziei, prin care toată materia a fost creată. Potrivit înţelepciunii Cabala, materia a fost creată ca rezultat al unei contracţii care a avut loc înainte de explozie.

Lumea noastră este în totalitate opusă faţă de tot ceea ce există în afara ei. Şi de aceea nu simţim tot ceea ce se află în afara ei. Pe lângă asta, noi simţim ceea ce percepem cu ajutorul celor 5 simţuri şi, pornind de aici, descriem pentru noi înşine imaginea lumii. Asta avem.

Întreaga creaţie a fost formată printr-o contracţie puternică de sus în jos. Adică, toate cercurile au fost contractate treptat până când zona contracţiei s-a spart într-o multitudine de părţi sub influenţa Luminii. De aceea, în interiorul materiei (dorinţa de a primi), caracteristicile Luminii au apărut, doar că într-o formă opusă.

Dacă proprietatea Luminii este de a dărui, de a umple, de a iubi, de a conecta, de a îmbogăţi, de a crea, adică de a face totul pentru a fi benefic, bun şi veşnic, atunci când intră şi sparge materie, o divide într-o mulţime de părţi şi produce în acest loc caracteristici care sunt opusul ei, caracteristicile de primire, egoism, constrângere, ură şi respingere; astea se află în interiorul emoţiilor noastre negative, deşi le folosim pentru că au devenit natura noastră şi astfel suntem construiţi.

Tot ceea ce ne separă (aşa-numitul „Faraon”) este reprezentat de caracteristicile negative ale Luminii, opusul ei. Şi de la ele putem învăţa, putem să ni le explicăm invers tot timpul şi putem să vedem ce se întâmplă.

De aceea, munca noastră se face prin „credinţă deasupra raţiunii”, ceea ce înseamnă cu dăruire deasupra primirii, cu dorinţă pentru legătură, conexiune şi iubire, ridicându-ne peste noi înşine, deasupra naturii. Astfel, este posibil să mergem mai departe.

Noi singuri putem să facem doar eforturi mărunte şi, în plus, cei care sunt gata pentru asta sunt numai oamenii care au un „punct în inimă”, începutul proprietăţii de dăruire.

În principiu, această scânteie există în oricine; doar că este descoperită treptat, începând cu oamenii care sunt mai subtili şi apoi de oamenii obişnuiţi. În acelaşi timp, cu cât o persoană este mai comună, cu atât potenţialul ei este mai mare. Tocmai pentru că este dificil pentru un astfel de om să se corecteze, intensitatea descoperirii înălţimii lui spirituale va fi şi ea mai mare. De aceea, cei care vor fi corectaţi după noi vor adăuga Lumină imensă la percepţia noastră.

Să spunem că, per total, ajungem la nivelul Nefesh şi apoi, când acesta trece la ei, ei ajung la nivelele Ruach, Neshama, Haya şi Yechida. Fiecare generaţie ajunge la un anumit nivel şi următoarea generaţie care o înlocuieşte ajunge la înălţimi mai mari. Ne dezvoltăm într-un mod identic.

Dezvoltarea noastră este treptată. Cei în care s-a trezit punctul din inimă sunt înclinaţi să caute sensul vieţii. Ei nu sunt influenţaţi de nicio religie, ceea ce-i interesează este dobândirea, adică o umplere reală cu cunoaştere, emoţie şi capacitatea de „a lua” întreaga lume, de a o descoperi complet, de a o simţi în interiorul lor, şi într-un mod real, tangibil, să se simtă pe ei înşişi în interiorul ei. Punctul din inimă îi împinge către asta.

Dar punctul din inimă singur nu este de ajuns pentru asta, este nevoie de ajutorul reciproc al celorlalte părţi sparte al dorinţelor colective sau de cel puţin o parte dintre ele. Astfel, se adună grupul.

Mai mult, nu noi adunăm grupul. Se adună ca şi cum este creat din întâmplare. Ideea este că, în jurul nostru, există o Lumină mai înaltă care umple vidul care a fost format (îl numim vid gol pentru că noi nu simţim de fapt Lumina) şi acţionează asupra noastră în măsura în care ne dorim proprietatea ei.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia a treia

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment →