Dezvoltarea unei semințe spirituale

232.08Întrebare: Corpul uman moare împreună cu toate dorinţele sale pământești. Ce se întâmplă cu dorința, care se numește punct din inimă?

Răspuns: Nimic. Dacă o persoană nu a dezvoltat această dorință, ea există în el în starea sa rudimentară, rămâne sub forma unui punct, ca o picătură de sămânță. Cum putem spune despre un bob care nu este pus în pământ, că există viaţă în el? Iau acest bob, îl macin și îl mănânc. Dar îl pot planta în pământ și ceva va crește din el.

Aceasta înseamnă că totul depinde dacă lucrez pentru a crește ceva din această picătură de sămânță spirituală sau din viața spirituală. Există în mine în potențial, dar îl dezvolt? Ii dau acestei picaturi un uter, ca să zic asa, în care să se dezvolte şi să se nască? Prin asta voi deveni o persoană, dar deja una nouă, într-o lume diferită.

Dacă creez un mediu special în jurul unei picături de sămânță (dorința de sus), a unui grup, a cursurilor de Cabala și a eforturilor de diseminare, atunci îl îmbrac într-o coajă în care se dezvoltă și încep să-i simt dezvoltarea.

Această dorință devine din ce în ce mai voluminoasă. Simt în ea tot felul de calități și diverse mișcări. Deodată prin ea, încep să văd o lume complet nouă, senzații noi și relații noi.

Ca și în viața materială, fătul care se dezvoltă în interiorul mamei nu are nicio legătură cu lumea noastră și pur și simplu există într-un spațiu închis, așa că mai întâi trec printr-o astfel de perioadă de dezvoltare spirituală intrauterină. Atunci mă nasc şi încep să mă simt existând într-o altă formă, mă dezvolt în lumea spirituală.

Trecem prin aceleași etape în ea ca și în lumea noastră, doar că acolo nu ajungem la moarte pentru că ne contopim. Începem să ne contopim cu sufletele noastre, cu dorințele noastre extinse, îmbunătățite și dezvoltate. Atunci când ne conectăm, ca și celulele corpului, începem să transferăm unul altuia tot ceea ce putem și să ne schimbăm reciproc.

Atunci corpul nostru comun capătă o viață și se simte deasupra lui însuși. Așa cum celulele corpului acționează doar pentru ca corpul să existe, tot așa și sufletele noastre există pentru a menține viaţa deasupra lor și din această cauză ele există.

KabTV “Close-Up. Mystery of the Sphinx” 2/5/10

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed