Când un om începe să lucreze în grup încercând să păşescă în afara lui însuşi şi să se unească cu dorinţa celorlalţi, în iubire şi dăruire, să lucreze deasupra egoismului, el descoperă o distanţă care îl separă  de ceilalţi, măsura completă a urii şi a rezistenţei egoiste. Treptat, începe să vadă cât de imensă este această distanţă şi cât de departe este el de ceilalţi.

Dar, când un om lucrează asupra lui însuşi şi obţine o apropiere certă, el descoperă că distanţa, la fel ca şi Lumina Superioară, Forţa Superioară, sunt ascunse. Rezultă că distanţa dintre el şi ceilalţi este divizată în 125 de trepte. Toată această cale este subdivizată în cinci lumi, fiecare conţinând cinci Parţufim (feţe), iar fiecare Parţuf (faţă) are cinci Sfirot, care sunt socotite ca fiind zece.

Cu fiecare pas nou, omul se ajustează pe sine cu mai multă precizie la forma interpretată ca Parţuf spiritual care include zece Sfirot. Ne mişcăm mai departe, îmbrăcându-ne în ele şi structurându-ne pe noi înşine în interior pentru ca ele să se potrivească. Treptat, evoluăm mai aproape de forma lor ideală, până când întreaga structură a Pomului Vieţii a fost îmbrăcată în om. De aceea este spus că omul este în Pomul Vieţii.

Azi, în stadiul final al evoluţiei umane, egoismul nostru este sătul. Nu se mai dezvoltă în continuare. De aceea noi simţim depresie, epuizare, şi o cotim spre droguri şi teroare, fiind  nesatisfăcuţi de modul nostru de viaţă.

Esenţial, saţietatea noastră egoistă este impulsul de a ieşi la o realitate mai exaltată, de a deveni îmbogăţiţi în dragoste. Într-adevăr, nu avem o altă şansă. Noi credem că suntem restricţionaţi de lumea integrală care ne blochează, dar, de fapt, suntem dincolo de acest punct. A venit exact timpul pentru umanitate să se ridice la un alt nivel de existenţă, la o dimensiune mai înaltă. De aceea lumea se schimbă atât de rapid în faţa ochilor noştri.

Să sperăm că vom reuşi să educăm publicul ca să ştie cum să ajungă la iubire şi unitate astfel încât să poată să facă pasul în noua dimensiune, apucând-o pe o scurtătură plăcută, fără scuturări dramatice. Este singurul motiv pentru care acţionăm în jurul lumii, spunându-le tuturor despre experienţa noastră.

Percepţia noastră asupra lumii ne dictează să explicăm oamenilor cât mai repede posibil, că lumea intră într-o nouă stare, că natura este totală şi globală. Trebuie să explicăm că natura ne-a pus într-un fel de „bulă” unde acţionează o singură forţă, şi dacă nu ne armonizăm pe noi înşine cu această forţă, vom fi puşi în faţa unor probleme uriaşe.

Dar cum să ne armonizăm cu această forţă de unire? Să facem astfel: noi trebuie să fim conectaţi în aceeaşi manieră ca regnele mineral, vegetal şi animal, nivele ale naturii legate instinctiv. Întreaga ecologie nu este decât o reţea integrală de legături în care doar omul, în egoismul lui, distruge această balanţă. Dacă nu ne vom armoniza cu natura nu vom supravieţui.

De aceea, noi răspândim Cabala şi explicăm omenirii necesitatea de a se uni, de a se înălţa peste egoism, să ne aranjăm cât de mult putem ca să ne potrivim în natură. Altfel, noi suntem o tumoare canceroasă în corpul ei, care îşi consumă propriul mediu şi moare.

Sigur că există o diferenţă între interior, personal, progresul individual şi munca noastră la scală globală care oferă o calitate mai mică. Cu toate acestea, ne-am asumat această sarcină şi trebuie să începem să avem grijă de întreaga lume. Pentru asta este destinată Înţelepciunea Cabalei.

Conferinţa de la Roma 5/20/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →