Efectul majorităţii

Există două abordări atunci când vine vorba de a lucra cu mediul: educaţia si cresterea. Când educam oamenii, le spunem despre lumea „rotunda”,  interconectată, care trebuie să existe în echilibru cu natura şi de reţeaua care conectează societatea noastră, la care noi toţi trebuie să ne alăturam. Vom explica ce este o lume globală, integrată şi ce presupune criza, care se desluseste între noi şi reţeaua comună. Noi predam această înţelepciune oamenilor, pentru fiecare persoană, în măsura abilităţilor ei, într-o formă care le convine. Vorbim despre natura, legile ei, iar aceasta se numeşte educaţie.

A doua componentă a iluminarii globale este creşterea. În cadrul educaţiei, ii invitam pe oameni să fie activi în grupuri, in sisteme sociale diferite. Le explicăm cum sa stabilească în mod corespunzător conexiuni, implicăm psihologi şi organizam evenimente de grup. Studiul este, de asemenea, o parte din acest lucru, dar partea practică este cea mai importanta. Oamenii trebuie să perceapă, să adopte şi să răspundă pe plan intern la diferite forme de daruire si unitate aratate la televiziune, radio, ziare, şi aşa mai departe.

Şi apoi, Lumina care reformeaza vine la noi, datorita tuturor eforturilor depuse de societate  şi ne schimbă treptat. Influenţa dubla a educaţiei şi creşterii activeaza puterea maselor, care este un efect special al „majoritatii”, după cum este scris: „În mulţimea de oameni este slava împăratului” (Proverbe). Aceasta nu este doar o mulţime; este majoritatea, unde o dimensiune mai inalta devine revelata.

Fără prietenii tăi, tu singur, cu punctul tau din inima, esti zero. În acest fel nu vei ajunge la nimic. Dar cand faceti un efort împreună, pe calea voastra spirituala, veti reusi ca urmare a efectului maselor, indiferent de cât de jalnice ar putea fi eforturile voastre. Iar dacă umanitatea s-ar alătura acestei munci, schimbarile s-ar întâmpla imediat, chiar din urmatoarea zi.
Din partea a cincea a Lecţiei zilnice de Cabala, 10/6/2011, „Pacea în lume”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed