Creatorul a creat creaturile pentru a le darui binele, deoarece natura Sa este binele. In virtutea perfectiunii Sale, El are proprietatea de a darui si doreste sa ne aduca acceasi perfectiune, aceeasi daruire insa noi trebuie sa dorim aceasta daruire, sa simtim nevoia pentru asta.

O nevoie este simtita doar in lipsa ei, este opusa. Eu simt ca am nevoie de ceva ce nu am; vreau sa fiu altcineva, nu eu insumi. Aceasta diferenta este numita nevoie. Aceasta nevoie vine nu de la Creator ci de la creatura insasi, este numita aspiratie.

Pentru a a junge la aceasta aspiratie, adica pentru a a junge la dorinta constienta, trebuie sa depunem efort. Daca muncim pentru a dobandi ceva ce stim dinainte, aceasta este numita “munca fara ratiune.” Daca muncim sa dobandim o anumita rcompensa care nu ne este clara, aceasta este numita “munca deasupra ratiunii,” adica impotriva mintii. De aceea munca noastra consta in a aspira la acea stare pe care dorim sa o dobandim. Pentru a ne permite sa dezvoltam aceasta aspiratie, noi suntem confuzati de impresia  ca dorim sa dobandim implinirea.

Insa, in realitate, noi trebuie sa dobandim echivalenta formei, si acesta este in intregime un alt scop. Noi simtim nevoia sa ne implinim. Fiecare isi doreste propriul bine, pe masura abilitatilor lor, sa realizeze asta la nivelul mineral, vegetal, sau animat, insa adevarata multumire pe care o avem este numita “uman” si nu este simplu sa ne satisfacem dorintele. Dorinta la nivelul uman este umpluta de un sentiment de similaritate cu cel care Daruieste, similar cu Creatorul.

Aceasta este numita Lumina, implinirea. Cu cat sunt mai mult ca El, cu atat mai mare este sentimentul de implinire. Aceasta nu mai este o lumina mica, ci intreaga Lumina a NRNHY (Nefesh, Ruach, Neshama, Haya, si Yechida).

Sarcina noastra este de a cauta aceasta implinire, sa ne-o imaginam si sa o dorim si sa descoperim metodologia care ne ingaduie sa ne apropiem de aceasta. In loc sa cautam multumirea pentru corpul animal prin diferite placeri, care sunt dincolo de necesar, noi trebuie sa apiram sa umplem omul din noi cu daruire, similaritatea cu Creatorul.

Daca eu cer sa fiu similar cu Creatorul, il revelez. Daca cer sa imi satisfac animalul din mine, atunci, in functie de nivelul dezvoltarii mele, obtin de obicei efectul opus pentru a ma intoarce catre scopul creatiei.

De accea o persoana este intotdeauna intre doua forte care il conduc spre un scop: forta sfinteniei si cea impura, a egoismului. Amandoua actioneaza asupra persoanei si il conduc, dar cel mai probabil, suntem condusi de inclinatia rea pentru ca natura noastra ne forteaza in mod constant sa cautam implinirea egoista. Prin diferite socuri, dezamagiri, si ajustari neplacute, urmam directia buna, si astfel avansam.

Prin urmare, forta impura este numita “regatul fara coroana”deoarece nu aspira sa ajunga la recompense regala ci vrea doarsa se umple pe sine. Ea produce confuzie persoanei si cultiva dorinta sa egoista impreuna ca sentimentul sau de goliciune si neajutorare.

Treptat, alaturi de acest sentiment, mintea noastra incepe sa creasca. In cele din urma o persoana vede ca dorintele sale, precum si mintea sa, au crescut din cauza faptului ca acesta nu a devenit ceea ce si-a dorit mult timp, si acum vede in cele din urma ca aceasta nu este calea pe care vrea sa avanseze. Vede ca trebuie sa aleaga alta cale. Astfel, prin forta “opusa”, noi avansam catre scopul creatiei.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Cabala 9/4/2011, Shamati #17

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →