Baal HaSulam, Shamati 26:”Viitorul omenirii depinde şi este legat de recunoaşterea trecutului.” Este scris:”Domnul este sus şi cel umil va vedea”, căci doar cel umil poate vedea măreţia. Literele Yakar (preţios) sunt literele Yakir (va şti). Asta înseamnă că, ştim măreţia unui lucru în măsura în care el este preţios pentru noi.

Suntem impresionaţi de importanţa lucrului. Aceasta duce la un senzaţie în inimă şi, conform cu măsura recunoaşterii importanţei, bucuria apare. Baza noastră este opusă Creatorului. Există două dorinţe: dorinţa de primire şi dorinţa de dăruire, care sunt opuse una alteia, deoarece derivă din ceva din ceva şi alta, din ceva din nimic.

Deci, cu cât persoana este mai umilă, cu atât recunoaşte măreţia Creatorului. Este uşor de văzut ce apreciază dorinţa de a primi. Suntem gata să ne înclinăm în faţa unei persoane importante, să admirăm un fenomen important, dacă ego-ul nostru simte că sunt importante. O persoană îşi petrece viaţa în căutarea sentimentului de stabilitate, încredere, susţinere…

Totuşi, dacă ceva este exterior dorinţei de a primi, acesta nu este perceput ca un factor important care poate aduce o plăcere dorită sau ca o ameninţare la ceea ce are deja, dacă nu este în contact cu dorinţa de primire, deci am nevoie să creez gradul de conştientizare a importanţei sale, o nouă conştientizare. Cum pot face asta ?

Condiţia: ”Domnul este sus şi cel umil va vedea” ne spune că trebuie să ne schimbăm.

La urma urmei, avem dorinţa de a primi. Deci, când muncim constant pentru a identifica smerenia sa, suntem capabili să identificăm măreţia forţei de iubire şi de dăruire, în aceeaşi măsură. Vedem că una decurge din cealaltă, conform principiului “avantajul luminii din întuneric”.

Nu putem să facem asta decât în relaţiile dintre prieteni.Relaţiile cu lumea exterioară nu sunt adaptate pentru asta, deoarece există alte norme acolo. În grup, o persoană poate face eforturi pentru a se anula într-un mod simplu, cât de mult poate, chiar fără bune intenţii. Apoi, ea vede că nu este mai bună decât ceilalţi. Dimpotrivă, se pare că este mai rea în atributele sale. Lumina care Reformează influenţează prin grup şi, chiar dacă o persoană nu înţelege, ea vede că prietenii reuşesc mai mult, au o mai mare forţă în anularea lor, au o mai mare forţă pentru a participa la lecţii, în conexiune şi adeziune spre scop. În acelaşi timp, ea vede că poate face asta. De acolo decurge sentimentul importanţei, căci se pare că, Creatorul se comportă cu ea într-un mod personal.

Astfel, de fiecare dată, chiar când se măsoară în raport cu prietenii, o persoană poate înţelege că, pe de o parte ea este umilă şi, pe de altă parte, ea nu merită deloc. Ea vede că toate celelalte persoane sunt detaşate de forţa superioară, în timp ce ea a fost recompensată cu o atitudine specială de la El. Aceasta evocă dezvoltarea vaselor în ea. Ea devine mai responsabilă pentru ceea ce a primit şi simte că este, deja, responsabilă pentru alţii. Acesta lucru se datorează faptului că ea nu a primit asta graţie eforturilor sale şi realizărilor personale. Nu, Creatorul a invitat-o să realizeze această muncă specială şi, de acum înainte, ea este responsabilă pentru corectarea lumii.

Acesta este modul în care toată lumea ar trebui să se vadă, deoarece corectarea lumii depinde de ea. Nimeni altcineva nu poate corecta ceea ce ea va corecta.

Astfel, o persoană consideră că este umilă şi, în acelaşi timp, ea ştie că a primit o misiune foarte importantă. Creatorul, desigur, aşteaptă ca o persoană să fie în măsură să realizeze misiunea şi El este gata să o ajute în orice mod posibil. O persoană are nevoie doar să pregătească o rugăciune pentru ca, Creatorul să vină să completeze ceea ce ea a început (“Domnul va termina asta pentru mine”).

Astfel, ea avansează. Când o persoană priveşte trecutul, ea înţelege că, Creatorul a pregătit pentru ea tot acest drum. Ea nu poate face nimic prin ea însăşi sau să aştepte ceva în avans, deoarece ea nu ştie nimic în avans. În schimb, totul a fost pregătit pentru ea în avans, de sus.

Apoi, o persoană se simte recunoscătoare pentru că este în grup, pentru că a avut o susţinere de sus, pentru că a fost condusă până acum. Pe această bază poate fi sigură că, dacă ea progresează şi, de fiecare dată recunoaşte caracterul umil al naturii sale, atunci ea va simţi “măreţia Domnului” în loc şi o va împlini.

În loc de o mândrie goală, “a ridicat inima sa în căile Domnului” şi astfel avansează. De aceea, Baal HaSulam spune că “viitorul omului depinde şi este legat de recunştinţa pentru trecut”, pentru natura sa, progresul pe care l-a făcut şi starea sa actuală. Vede că nu a ales natura sa, destinul său şi că nu şi-a planificat drumul său şi el însuşi nu a prevăzut asta. Totul vine de sus şi, dacă el continuă să avanseze, va supune ego-ul său şi, din acest punct, va avea un drum minunat în viitor.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 06.11.2013, Shamati 26, “Viitorul omului depinde şi este legat de recunoaşterea trecutului”

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment →