Dorinţa de a primi a fost creată de Lumină. În acest fel, Lumina este primară, este „existenţă din existenţă”, cauza primară, pe câtă vreme, dorinţa de a primi plăcere a fost creată în ea şi ca o consecinţă a ei.

Lumina a creat dorinţa pentru a o face absolut ca pe sine. Lumina poate face orice cu dorinţa. Dorinţa este ca hardware-ul care poate fi programat cu programe diferite şi chiar opuse. În funcţie de asta, dorinţa se va bucura de amar sau dulce, de fals sau adevăr, aproape sau departe, etc. Dorinţa este doar ceva care reacţionează la Lumină. Va fi ceea ce îi va comanda Lumina să fie.

Şi astfel, Lumina începe să lucreze cu dorinţa, arătându-i atitudinea ei schimbătoare. Ea foloseşte diferite metode pentru a forma o senzaţie de lipsă în dorinţă. Acesta este primul pas. Umplerea apare înăuntrul dorinţei, senzaţia Dăruitorului înăuntrul umplerii, atitudinea faţă de Dăruitor în interiorul acestei simţiri a Lui şi astfel eu descopăr în atitudine mea faţă de El, cine sunt eu în raport cu El. Lumina în dorinţă se manifestă şi se diminuează în acest lanţ de stări – ca un bec care este continuu închis, deschis.

Din aceste ascunderi şi dezvăluiri ale Luminii dorinţa acumulează o înţelegere mai mare, senzaţii, decizii şi analize. Rezerva sa interioară se reumple şi de fiecare dată reacţionează la Lumină la nivele diferite şi în diverse feluri. Lumina are un efect simplu asupra dorinţei, dar datorită ei devine din ce în ce mai complexă de fiecare dată şi suferă constant schimbări calitative.

Noi nu putem caracteriza parametrii acestor schimbări fiindcă ne lipseşte terminologia adecvată. Dar într-un fel sau altul, dorinţa acţionează bazându-se pe ceea ce simte la momentul dat şi , de asemenea, pe ceea ce îi rămâne în memoria ei din senzaţiile trecute. Ea îşi bazează acţiunile pe experienţele anterioare. Mai mult, dorinţa are încă o memorie, instinctele impregnate în stările trecute, ceea ce o face să acţioneze într-un anume fel chiar dacă nu există niciun motiv rezonabil ca fundament pentru asta.

Formele opuse trebuie să fie prezente în dorinţă: calităţile creaturii şi calităţile Luminii, Creatorul. Altfel, Lumina va controla totdeauna direct dorinţa. Scopul creaţiei este ca dorinţa să acumuleze raţiune şi sentiment, să devină independentă, şi acest lucru este posibil în condiţiile opoziţiei, ciocnirii şi separării între formele opuse care conţin forţe diferite. Din acest motiv drumul trece totdeauna prin urcări şi coborâri în diferite forme si detalii de percepţie.

Instinctele sunt în conflict cu raţiunea în interiorul creaturii. Animalele care acţionează în funcţie de programul interior nu fac greşeli, dar omul face constant erori în cazul in care se ridică peste animal.

Vedeţi de asemenea şi acest fel de dezvoltare a omului: unii oameni îşi dezvoltă locuri certe de locuit şi petrec toată viaţa trăind precum soldaţii conform unor instrucţiuni pe care le-au primit în casa părintească. Vieţile lor sunt liniştite şi standard şi au mai mult echilibru şi securitate.

Pe de altă parte , un om dezvoltat are mai puţine insticte şi mai multă raţiune şi dubii. El trăieşte frecvent conflicte interioare, învaţă şi se schimbă mai mult, acţionează ca un copil  de o vârstă mai mare. Este în continuă schimbare, plin de viaţă şi gata să fie diferit.

Iar aceia care sunt mai aproape de senzaţia „instinctivă” de viaţă simt mai multă securitate în viaţa lor, cunoaştere şi stabilitate. Asta pentru că ei se sprijină pe instincte stabile şi asta le oferă o viaţă mai uşoară.

Aceia care vor într-adevăr să se ridice la nivelul Creatorului trăiesc schimbări, ascensiuni şi coborâri în diferite părţi ale percepţiei. Gradul de Faraon de asemenea se află pe această cale când spune: „Creatorul e drept, în timp ce eu şi oamenii mei greşim”. Acesta este un grad foarte înalt şi important pentru un om care înţelege ce mare diferenţă este între vârful scării şi fundaţie. Noi ne referim la munca dificilă din interiorul calităţilor opuse.

Din acest motiv noi trebuie totdeauna să încercăm să ne vedem pe noi înşine în vieţile noastre, pe treptele scării coborând şi urcând iar şi iar. Nu e nevoie să ne temem de asta şi să dorim să ne fie confortabil – nimic nu e mai rău decât asta.

Pe această cale, schimbările se realizează numai prin mediu. Când un om este singur, în subconştient îşi doreşte să rămână într-un singur loc. El poate nici măcar să fie prea fericit, sau chiar să fie într-o formă proastă, dar totuşi lui să nu-i pese de schimbări şi să se menţină constant în rutină.

Este greu să ieşi dintr-o mlaştină familiară şi numai mediul, cel care inspiră constant omul cu alte valori, îl va trage afară. Pentru asta avem nevoie să ne întărim grupul, să urcăm şi să coborâm rapid, înţelegând că de fiecare dată formăm în interiorul nostru vasul pentru corectarea finală.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 9/9/2011 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →