Încântat de sacru

Lumea întreagă este aranjată pentru a ne ajuta să atingem spiritualitatea. Trecem prin încarnări din generație în generație pentru a atinge timpul de realizare și spiritualitate.

Întregul scop al lumii noastre, tot ceea ce se întâmplă în ea, natura primită și dezvoltată în timp, sunt îndreptate numai în acest sens. Toate problemele personale și colective care apar în fiecare moment sunt proiectate pentru a ne împinge spre spiritualitate. Dar, cum putem atinge asta? Este imposibil să o realizăm numai prin probleme. În primul rând, este necesar să definim exact ce este corporalitatea și ce este spiritualitatea, pentru că oamenii interpretează greșit acest lucru. Corporalitatea este numită dorința arzătoare pentru profit personal și spiritualitatea este numită dorința arzătoare pentru beneficiul altora, inclusiv Creatorul. Această definiție trebuie să fie mereu în fața mea, într-o formă simplă, clară și concretă.

Nu suntem pregătiți să acționăm pentru binele celorlalți și asta este intenționat pentru ca noi să tânjim după ajutor. Asta înseamnă că dorim să ieșim din dorința noastră ”în scopul de a primi” și dorim să atingem ”în scopul de a dărui”. Nu pentru că ”în scopul de a primi” este rău și ”în scopul de a dărui” este bun. Altfel, nu am face decât să schimbăm un scop egoist pentru altul și cele două ar fi corporalitate.

Trebuie să dorim spiritualitatea pentru că este o mare caracteristică, unică, cea mai înaltă cu ajutorul căreia simțim o atitudine plină de respect specială. Dorim spiritualitatea deoarece în sine, a devenit dintr-o dată importantă pentru noi. Există un fel de farmec în asta, numit ”grația sacrului”.

Noi nu căutăm spiritualitatea pentru beneficiu și profit, deoarece acest beneficiu dispare treptat. Printr-un fel de acțiune de Sus, vom începe să fim schimbați și să resimțim că spiritualitatea este importantă pentru noi și că există un fel de atracție în ea. Dorim să fim în dăruire, nu pentru a fi eliberați de probleme, ci din respect pentru această caracteristică. Deci, de ce acest drum este atât de dificil? De ce nu ajungem la dăruire? De ce această caracteristică nu este dată imediat și complet, în loc să fie necesar să mergem spre ea o lungă perioadă de timp și să primim doar un pic de fiecare dată? De ce suntem atât de presați și storși? Totul este în acest mod pentru ca în fiecare etapă de drum, să avem mereu nevoie de ajutor și să avem nevoie să comunicăm cu Creatorul.

La fel ca la început, vom schimba corporalitatea cu spiritualitatea, apoi, vom schimba spiritualitatea pentru Creator. Asta pentru că, realizarea spiritualității este atât de importantă pentru mine, dar contactul cu Creatorul este atât de important pentru noi. Și este într-adevăr motivul pentru drumul lung și realitatea în care suntem.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 13.05.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: