Intors de la intuneric cu ajutorul unei raze de lumina

„Vasele rotunde” sunt de o mare importanţă pentru noi, deoarece acestea conţin toata Lumina corecţiei finale. Toata Lumina pe care suntem încă incapabili s-o acceptam, până la sfârşitul corecţiei finale, există în sfere rotunde şi ne preseaza de acolo. Ea are grijă de noi, ajunge la noi ca Lumina care Reformeaza şi serveşte ca lumina inconjuratoare, precum şi ca Lumini interioare.

Noi primim totul de la sferele rotunde. Intreaga noastra dezvoltare apare ca urmare a ei, deoarece în timp ce îmi lipseşte încă un vas spiritual (şi nu am un vas pentru gradul următor), ma situez sub presiunea sferelor rotunde. Vasul este curăţit prin Lumina inconjuratoare, si aceasta Lumina există în sfere rotunde.

Din acest motiv, am o senzaţie de disconfort, sunt aruncat dintr-un loc în altul ca într-un câmp magnetic care ma atrage şi mă respinge. La urma urmei, eu sunt încă incapabil de a mă controla şi de a fi umplut cu ajutorul ecranului, „linia” (Kav). Prin urmare, sferele mă afectează.

Guvernanţa generala al lumii, de asemenea, are loc prin sferele rotunde. Prin urmare, lumea noastră se numeşte „rotunda”: globala sau integrala. Cercul, ca si cum este închis aici: guvernarea superioara este revelata. Şi până când vom începe să o percepem prin intermediul unui ecran, ca influienta „directă”, este dezvăluita de deasupra ca o „sferă rotundă” (Igulim), care ne salvează de la a face lucruri prostesti şi vantura lumea în loc de a atinge scopul care ne este destinat.

Sferele rotunde ne controleaza până ce suntem capabili să preluam controlul în mâinile noastre prin a o accepta de la Creator. Şi atunci nu va fi numita „directa” din partea noastră. În măsura în care vom accepta guvernarea şi controlul intregii creatii de la Creator şi începem să lucram, vom începe să construim o linie dreaptă.

Dar azi suntem 100% controlati de sferele rotunde. Există doar o mică scânteie, în fiecare dintre noi, care este luminata de raza de lumină directă (Kav Yashar).

O raza de Lumina directa trece la noi de Deasupra prin toate sferele şi trezeste o scânteie în noi, care ne cheamă să începem să lucram la acest canal direct ascendent. Si orice altceva rămâne sub controlul sferelor rotunde. Prin urmare, întreaga lume, în care nu simţim această trezire a punctului din inimă, datorită razei de Lumina directă, există în sferele rotunde.

Odată cu trezirea punctului din inima primim o oportunitate de a uni „Israel, Tora, si Creatorul” ca un întreg în aceeaşi linie directă care vine la noi prin toate sferele. În acest caz, sferele rotunde devin, de asemenea, diferite din cauza ca pe masura ce linia trece prin ele, le umple şi creează diferenţe. Astfel, încep să simt disconfort: Intreb despre sensul vieţii şi esenţa a ceea ce se întâmplă. Simt deja o impresie puternica din interior şi din afara.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 8/18/2011, Talmud Eser Sefirot

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed