Suntem parte a unui sistem numit lumea infinitului. În acest Infint, există dorință sub anumite forme și moduri de primire și dăruire, la fel ca și Lumina care este revelată în dorință, în măsura în care dorință acordă importanță atributului de dăruie. Cu cât exprimă mai multă dăruire dorința, cu atât mai multă Lumină este revelată. Dacă dorință nu se îndreaptă către dăruire, Lumina nu este revelată.

Se numește Lumea Infinitului deoarece există în ea toate formele creației, de la cele mai egoiste la cele mai altruiste, de la minus Infinit la plus Infinit.

Dorința însăși a fost creată de Creator, iar toate formele sale sunt revelate conform planului dezvoltării care provine și el de la Creator. Totuși, ca rezultat al tuturor metamorfozelor și schimbărilor pe care trece dorința, prin rotiri şi fierberi în acest cazan, se formează un nou punct al cunoașterii de sine, al independenței. Iar acest punct începe să crească în toate stările prin care trece dorința: să simă mai mult, să înțeleagă mai mult, să se simtă că există și să obțină independență.

Punctul este cel mai important pentru că el crește din linia de mijloc, a treia. El nu există în natura Creatorului nici în natura creaturii, care este opusă Creatorului și îi este complet subordontă. Desigur, este o derivată, rezultatul ciocnirii între două atribute opuse, dar este absolut independent.

Ne este dificil să înțelegm cum este posibilă această independență, dacă totul a fost creat de către Creator. Dar imaginați-vă două câmpuri opuse complet, divizate de o prăpastie pe întreaga distanță de la minus la plus Infinit, în care niciunul nu poate exista. Granița unde aceste două atribute se întâlnesc și se războiesc unul cu altul este locul unde creatura poate exista în mod independent.

Pe de o parte, este încă considerată ființa creată, adică a fost creată de forța superioară. Pe de alta, are un atribut care o face să poata fi în opoziție față de forța superioară, să nu fie sub control său absolut. Dar noi suntem incapabili să înțelegem cum este posibil asta. Omul nu înțelege cum, fiind sub totalul control al Creatorului tot timpul, poate totuși să rămână liber!

Există două atribute opuse, complet diferite, iar creatura poate exista numai în abisul dintre ele. Devine creatura numai în măsura în care face eforturi să obțină conștientizarea. Această conștientizare este ceva numit al treilea, care nu a existat înainte.

Restul a existat în creatura: toate forțele, atributele și caracterul care determină cine voi fi. Pentru toate astea, este scris: „Du-te la Stăpânul care m-a făcut.” Totuşi, deasupra tuturor acestea, creez altceva, al treilea, independent. Este la fel cum creşte un copil şi deodată devine independent, având propria opinie. Normal, este creat sub influenţa eredităţii, educaţiei şi mediului, dar aceasta este manifestarea personalităţii lui, nu doar o simplă sumă de parametrii ficşi, conform cu proiectul înscris în el.

Este la fel ca atunci când gătim o supă, adăugăm toate ingredientele în ea, iar la sfârşti primim o nouă esenţă numită supă. Sau tăiem şi amestecăm cinci ingrediente: roşii, castraveţi,ceapa, sare şi piper. La sfărşit apare o nouă esenţă, numită salată.

Astăzi, trăim în această lume, împlinind în mod inconştient poruncile naturii. De unde poate apărea ceva nou? Numai dacă te poziţionezi între cele două lumi ale primirii şi dăruirii, aşteptând să aparţii amândoura, pentru a nu te detaşa de niciuna dintre el, ci să le foloseşti pe amândouă, iar apoi să creezi o nouă esenţă, ca un nou fel de mâncare, „salata”.

Iei toate dorinţele din lumea primirii şi le dai în lumea dăruirii, care este numită Adam.

Fetusul este compus din materie, dorinţa de a primi plăcere dar, din afară, adoptă forma Creatorului, Lumina. Apoi, substanţa şi forma se numesc împreună om.

Pare că nu este nimic nou aici, deoarece totul exista deja. Dar tu ai făcut munca – ai împrumutat materiei forma Creatorului. Ai luat materia dintr-o zonă, forma din alta şi le-ai combinat împreună. Ca rezultat, a apărut o nouă esenţă. Nu mai este prima sau a doua, ci al treilea. Ca salata care are propriul înţeles; este un nou gust, o nouă existenţă.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 3/21/2012, TES

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →