Invidiez, înseamnă că astfel cresc

Omul nu are puterea să facă nicio singură acţiune spirituală. Trebuie să privim obiectiv realitatea şi să înţelegem că acţionăm într-un cadru strict de legi şi forţe, pe care trebuie să ni le organizăm. De aceea, dacă omul nu se conectează corect cu mediul, pentru a se putea conecta prin acesta cu sursa metodei corecţiei, adică cu învăţătorul şi, prin învăţător, cu Lumina care Reformează, atunci el se va învârti constant în dorinţele şi aspiraţiile lui, care îl ţintuiesc în această lume.

Nu va trece niciodată de graniţele acestei lumi. Şi, în timp ce va învăţa ceva, în cele din urmă va rămâne cu aceeaşi natură cu care s-a născut şi va rămâne la acelaşi nivel. Poţi să te ridici la un nivel superior numai în condiţia în care primeşti o nouă dorinţă calitativă, adiţională, decât să îţi creşti nevoile comune, pământeşti, pentru bani, casă, putere şi cunoaştere.

Omul le poate avea pe toate astea în lumea aceasta. Dar dacă are nevoie să se mute de la planul pământesc „bani-famlie-putere-cunoaştere” la următoarea dimensiune superioară, atunci are nevoie de o dorinţă complet diferită – nevoia pentru proprietatea dăruirii – pentru că lumea noastră este bazată pe dorinţa de a primi. Lumea spirituală este bazată pe dorinţa de a dărui, spre care omul trebuie să devină atras şi să asprire la cea mai mare comoară: dorinţa că va putea îi servească ca un levier, ca o trambulină.

Trebui să sufere pentru că nu este capabil de iubire şi dăruire, dar este asta posibil? Numai invidia faţă de aţi oameni, care îi apar ca măreţi, atractivi şi importanţi, poate să îl ajute. Descoperă că ei sunt bucuroşi pentru că au abilitatea să dăruiască, ei găsesc ceva neobişnuit în această proprietate de dăruire şi, în comparaţie cu ei, el este un nimic.

Dacă are punctul în inimă, va începe să îi invidieze. Fără acest punct, nu are nimic de care să se ţină, nu are niciun organ de simţ care să simtă faptul că ei au ceva special pe care el nu îl are. Nu va simţii că îi lipseşte ceva. Este la fel ca cineva care iubeşte muzica şi visează să devină un muzician dar nu îl invidiază pe cel care vrea să devină un fizician. Fizica şi poezia sunt lumi complet diferite.

La fel este şi în aspiraţia spirituală. Numai dacă cineva are punctul în inimă, are cel puţin oportunitatea de a invidia oamenii care sunt în proprietatea de dăruire. La început, este atras pentru că i se pare mistic, i se pare ca va căpăta abilităţi supranaturale, puterea minţii, abilitatea de a-şi conduce propria viaţa precum şi a altora, puterea asupra întregii creaţii.

Adică, la început proprietatea de dăruire este îmbrăcată în tot felul de haine materiale, nu la nivel corporal „mâncare-familie”, ci la nivel de „bani-putere-cunoaştere”:  În esenţă, totul ajunge la un singur lucru: puterea de dominaţie (puterea banilor, a cunoaşterii). Este o dorinţă pur egoistă, dar omul speră că va obţine succes în revelaţia lumii spirituale.

Dacă are o puternică dorinţă, atunci la început i se pare că avansează chiar cu succes dar, mai târziu, descoperă că este în urmă şi că nu poate de fapt să se conecteze cu ceilalţi. Dar pe de alta parte, aude că această conexiune este principalul instrument pentru avansare. Începe să urască această metodă, dar nu mai are unde să se ducă.

Aici, are loc o bătălie decisivă, din care mulţi evadează. Dar sunt şi cei care rămân. Ei îşi cresc punctul, deoarece datorită deznădejdii, ei se predau mediului. Apoi încep în sfârşit să înţeleagă că spiritualitatea nu are legătură cu banii, puterea sau cunoaşterea ci numai temporar a fost îmbrăcată în aceste haine materiale, pentru a conduce pe om mai departe.

Iar acum spiritualitatea îl împinge mai departe pentru că el începe să aprecieze singur proprietatea dăruirii şi iubirii pentru ceilalţi. Simte că, chiar această forţă, această proprietate, este neobişnuit de exaltată şi unică; este deasupra acestei lumi şi posedă o esenţă divină. Chiar aceste forţe ale dăruirii sunt cel care conduc în lume.

Gradual, omul se apleacă din ce în ce mai în jos şi îşi anulează natura egoistă, agreând să se anuleze înaintea proprietăţii de dăruire. Toată această muncă are loc în grup. Influenţa mediului este singurul factor al unor asemenea schimbări de valoarea, în care dăruirea şi iubirea pentru alţii devine mai importantă pentru om decât lucrurile bune, obişnuite: mâncarea, banii, familia, puterea, cunoaşterea.

Este îmbibat din ce în ce mai mult cu această dorinţă de dăruire din mediu şi astfel ajunge la stadiul numit „Lo Lishma”. Îşi investeşte toate eforturile şi face tot posibilul să crească porţia de „Lishma” din „Lo Lishma”; adică dăruieşte şi dăruieşte, dorind să fie implicat în proprietatea dăruirii, dar încă aşteaptă să obţină ceva în schimb. Pentru moment, este încă dăruire egoistă, de dragul primirii; totuşi, se apropie de dăruirea altruistă.

Aici, are nevoie de o atitudine umilă, anulare de sine; măreţia scopului, a grupului, a învăţătorului, a Creatorului. Toate acestea îi devin foarte importante şi, cu excepţia acestora, nu mai există nimic altceva…. Tot ceea ce a visat înainte, îşi pierde treptate valoarea: mai întâi banii, apoi onoare, apoi puterea. Cine are nevoie să conducă şi în ce scop? El vrea ca Lumina superioară să îl conducă. Adică, nu are doar dorinţa să ca aceasta să îl domine dar şi dorinţa de a se înclina înaintea Luminii, ca aceasta să îşi facă munca.

Omul descoperă slăbiciuni în tot: nu se poate anula şi nici nu poate obţine proprietatea dăruirii. Nu găseşte nici un pic de dăruire şi iubirea pentru altul în afară de el însuşi, dar nici nu poate să conducă peste egoismul său. Simte că este dezbrăcat şi fără ajutor. Şi pentru că nu mai este interesat de bogăţie, onoare şi cunoaştere, nu îi mai rămâne nimic altceva decât punctul în inimă, care se numeşte un legământ cu Creatorul. Să presupunem că învaţă tot ceea ce se întâmplă în lume, toate ştiinţele inventate de umanitate. Dar toate acestea includ aceeaşi Lumină  în forma sa directă, adevărată, în loc de forma inversă, din spate, pe care sunt bazate toate ştiinţele şi cunoştinţele pământeşti.

Ca rezultat, rămâne dependent numai de Lumina care Reformează care vine la el prin scara lumilor spirituale, prin învăţător, prin grup, în condiţia în care vrea să înapoieze prin ei tot ceea ce are, înapoi la Creator. Lumina Directă şi cea Reflectată se îmbracă una în alta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/24/13, Shamati 175

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: