Noi experimentăm relaţiile vieţii de familie unul cu celălalt, în conexiunea noastră . Nu vorbim aici despre lucruri externe, nu despre mine şi partenera mea, ci despre felul în care conectăm imaginile partenerilor noștri care există în fiecare din noi cu imaginile despre noi pe care partenerele/partenerii noștri le au. Ne schimbăm tot timpul, deci va trebui să continuăm să muncim la aceste imagini ale unuia despre celălalt, să le dezvoltăm şi să dezvoltăm și relaţiile dintre ele.

În prezent, avem deja în acest fel o legătură subconştientă unul cu celălalt. Să zicem că atunci când vorbeşti cu şeful tău tu creezi imaginea lui în interiorul tău, apoi, bazându-te pe această imagine, alegi ce îi spui. Numai în relaţiile de familie, noi vrem să fim conştienţi de această conexiune, să fim capabili să lucrăm cu ea şi să o îmbunătăţim.

De fapt, noi deja acţionăm în acest fel. Adaptări similare acţionează în natură, în tehnologii şi în biologie. Fără ele, ar fi imposibil să menţinem legăturile dintre noi. Chiar dacă suntem conectaţi într-un mod greşit, legăturile noastre poartă încă aceeaşi formă.

Cu alte cuvinte, eu trebuie să creez în mine o imagine a soţiei mele şi, reciproc, soţia mea trebuie să mă ajute, creând imaginea mea în interiorul ei. Şi acesta este un proces întreg, deoarece nici unul din noi nu se ştie, sau nu se înţelege pe sine destul de bine şi nu îi înţelegem pe partenerii noștrii. Trebuie să vorbim treptat despre asta şi să clarificăm toate întrebări potenţialele care există între noi.

Femeile se plâng de obicei că soţii lor nu vorbesc cu ele, nu le dau atenţie şi, în general, nu se arată prea interesaţi de ele. Toate aceste plângeri ale lor pot fi satisfăcute imediat. Plângerile femeilor sunt adevărate şi corecte fiindcă ele corespund nevoilor spirituale care există în partea feminină, Nukva, faţă de partea masculină.

Imaginile partenerilor noştri sunt formate din dorinţele şi aspiraţiile lor, obiceiurile, percepţiile, vederile şi atitudinile lor. Noi trebuie să ne comportăm ca nişte actori care joacă anumite roluri şi, pentru această meserie, noi intrăm în imaginea interioară a personajului pe care îl jucăm. Corpul tău fizic rămâne acelaşi, dar toată lumea interioară a gândurilor, dorinţelor şi obiceiurilor se îmbracă într-o nouă formă. Pentru asta trebuie să depunem efort!

Şi când te construieşti pe tine în acest fel, vei înţelege lumea interioară a partenerului tău. Te vei uita la lume prin ochii ei (lui) şi vei percepe prin inima acesteia (acestuia) obiceiurile şi calităţile ei (lui). Vei începe să vezi lumea prin ea/el şi atunci vei înţelege mai bine ce aşteaptă ea (el) de la tine şi vei vedea clar ce fel de conexiune eşti în stare să faci şi dacă poţi să faci asta. Cu alte cuvinte, vom realiza o cercetare profundă a sistemului care ne face opuşi unul altuia. În loc să alunecăm pe suprafaţa lui, noi îl vom percepe în interior, îmbrăcându-l. Vom construi o zonă tampon, un adaptor, între partenerele noastre şi noi.

Soţiile vor face acelaşi lucru faţă de soţii lor. De obicei, femeile se descurcă mult mai uşor cu asta decât bărbaţii, fiindcă bărbaţii sunt construiţi mai primitiv decât femeile, astfel că femeile îi înţeleg mai bine pe bărbaţi, mai degrabă decât invers. Soţiile îşi cunosc soţii mult mai bine, fiindcă femeile sunt dotate de natură cu abilitatea de a-i vedea pe soţii lor în mod corect.

Din „Discuţii despre o viaţă nouă” 16/7/2012

Filed under: Femeia, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →