Motivul pentru existenţa în această lume

Singurul motiv pentru care ne aflăm în această lume este să-L revelăm pe Creator în timpul existenţei noastre. Aceasta este definiţia înţelepciunii Cabala, metoda revelării Creatorului de către fiinţa creată în această lume, şi lumea va exista până când toate fiinţele Îl vor revela pe Creator. Toţi simt această realitate până când Îl revelează pe Creator în toate dorinţele lor. De aceea există lumea.

Astfel, în final, ajungem la munca Creatorului, adică, revelarea Sa. Revelarea Creatorului înseamnă revelarea proprietăţii de iubire şi dăruire, opusă naturii noastre, pe care o vedem în jurul nostru şi o descoperim în interiorul nostru.

Revelarea naturii Creatorului este posibilă doar la cererea noastră, din nevoia şi dorinţa noastră. De aceea, pe măsură ce o persoană studiază ştiinţa Cabala, începe să simtă că îi lipseşte revelarea Creatorului, forţa dăruirii şi a iubirii. Se va întâmpla ca, brusc, să vreau să-l iubesc pe celălalt, să-i dăruiesc?

Este posibil să aştept ca rezultat al muncii mele şi al tuturor eforturilor mele să fiu în stare să iubesc tot: mineral, vegetal, animal şi uman? Pot să ajung la o asemenea dorinţă de a iubi pe toată lumea în mod altruist, indiferent de propria-mi persoană şi fără să primesc plăcere pentru mine însumi? Ce situaţie, ce condiţii, trebuie să pună la punct Creatorul pentru mine, astfel încât să vreau asta?

Este imposibil să-mi închipui că asta s-ar putea întâmpla. Până la urmă, nu pot să iubesc decât ceea ce-mi produce plăcere: peşte sau bomboane, mâncare, sex, familie, bani, putere şi cunoaştere. Totuşi, este imposibil să-mi închipui că aş putea să iubesc ceva ce nu-mi produce plăcere.

Îmi simt dorinţa în totalitate goală, fără să primesc nicio plăcere de la ea şi fără să simt măcar suferinţa golului, al nimicului şi al dezamăgirii. Egoul meu a suferit. Mă simt obosit. Toate planurile mele care îşi au rădăcina în vechea mea natură egoistă s-au ruinat. Simt că nu mai există niciun viitor în dorinţa mea de mă bucura. Această stare este mai rea decât moartea, distrugerea tuturor speranţelor, doar un fel de suferinţă inumană ca suferinţa lui Iov.

Încep să înţeleg că nu voi fi niciodată în stare să primesc plăcere din această situaţie. Totuşi, în ciuda a toate astea, peste toate, dacă încă aspir la dăruire şi iubire, la a acţiona pentru binele celuilalt, aceste acţiuni vor fi cu adevărat cu scopul de a dărui. În acest caz, pot fi sigur că dorinţa mea egoistă nu va primi nimic din asta pentru că nu mă bazez pe o recompensă ulterioară, ci doar mă gândesc la acţiuni care se încheie cu altcineva şi sunt realizate aici.

Vanitatea mea nu trebuie hrănită de faptul că m-am comportat ca un erou care este mândru că se sacrifică pe sine. Aceasta este tot o recompensă, şi nu una măruntă. Asta înseamnă că nimeni nu ştie ce am făcut, nici măcar eu nu am habar de asta. Egosimul meu este privat de cea mai mică oportunitate de a primi o oarecare compensaţie. Acest lucru se numeşte dăruire şi trebuie să ajungem la această stare.

Asta se întâmplă treptat datorită schimbărilor care apar în noi. Acum, starea finală ne pare abstractă şi imposibilă, dar, de fapt, este foarte înălţătoare. Pe măsură ce o persoană avansează şi descoperă condiţiile necesare pentru acţiune spirituală, găseşte în ele oportunitatea de a fi asemenea Creatorului, de a fi în această stare, în acest gând şi în această dorinţă. Este forţa cu care El controlează şi cuprinde întreaga creaţie.

Dacă o persoană face această schimbare psihologică interioară şi preferă plăcerea dăruirii, atunci revelează această stare, şi noi toţi ceilalţi vom învăţa acolo. Oricum, toată această viaţă şi această lume întreagă au deja sens.

Din pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 02.08.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: