Nu încălcaţi legea

Atunci când o persoană studiază legile sistemului integral, devine clar că ea nu poate schimba nimic. Tot calculul pe care îl efectuează se bazează pe faptul dacă este în măsură să ia asupra ei legea garanţiei mutuale.

Şi, dacă nu poate, atunci diferenţa dintre modul în care sistemul funcţionează în starea de garanţie mutuală şi modul în care a presupus să-l folosească independent, se simte ca o suferinţă, o presiune care vine de la acest sistem. Nu există milă pentru un individ aici, doar un calcul al întregului sistem.

Dacă o persoană nu respectă aceste legi, în măsura în care trebuie să le pună în aplicare în beneficiul întregului sistem, atunci ea primeşte un efect retroactiv negativ din sistem. El se opreşte aparent, aşteptând să fie pornit. Şi, asta o face să simtă tot soiul de nenorociri şi suferinţe.

Dar, dacă ştii ce este acest sistem, poţi să vezi sub ce formă şi în ce mod problemele şi necazurile vor veni la o persoană. Asta depinde de conexiunea dintre suflete şi în ce măsură trebuie să le pună în aplicare.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 15.10.10, Scrierile lui Baal HaSulam

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: