Nu pot să mă rog pentru mine

Pot eu să mă rog pentru mine dacă vreau, cu adevărat, să progresez în spiritualitate? Desigur că nu. Cum pot să fiu sigur că cer putere, o schimbare a stării de spirit, o schimbare a stării reale, astfel că va fi spre dăruire, pentru Creator?

Doar cerând pentru grup pot să fiu sigur şi să mă verific, ca în cuvintele unui cântec: “Pentru fraţii şi prietenii mei, voi vorbi despre pace”. Asta înseamnă că eu cer pentru grup, pentru prieteni şi pentru că sper să ajungem la cererea corectă şi pentru plăcerea Creatorului. Este ordinea corectă: de la iubirea pentru fiinţele create, la iubirea pentru Creator. Graţie iubirii pentru fiinţele create, pot să văd şi să fiu sigur că mă orientez corect şi că nu sunt dezorientat, nici nu mă mint. Astfel, prin iubirea de fiinţe create, trebuie să mă concentrez pe iubirea de Creator. Este imposibil să ajung la Creator fără trecerea prin iubirea de fiinţe create. De aceea a avut loc spargerea şi a fost creată lumea noastră spartă.

Altfel, nu am putea niciodată să dăruim Creatorului, deoarece El ne este ascuns. Dacă El ar fi revelat, am alerga la El ca un hoţ care aleargă în faţa mulţimii strigând “Hoţul”” Eu aspir la El ca o sursă de plăcere şi nu aş vrea să mă conectez la El, decât pentru propriul meu interes. Dar, pentru că El este ascuns, nu am unde să merg şi nici măcar nu ştiu cine este Creatorul.

Este motivul spargerii vaselor şi, din întreaga lume spartă, mi s-a dat o mică parte numită grup. Dacă practic în mod corect în grup, încercând să mă conectez la el ca la Creator, atunci, pot să mă verific mereu şi să fac ce trebuie făcut. În final, ating stadiul de a pune în practică: scopul înţelepciunii Cabala şi adăugarea ei practică, care este educaţia integrală.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 23.12.2013, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed