În dezvoltarea noastră, trebuie să trecem printr-o stare în care pierdem forma noastră precedentă. Este ca un bob de grâu plantat în pământ şi care se descompune complet. Doar un Reshimo (memorie) rămâne, în timp ce substanţa se transformă în cenuşă, se transformă pentru a deveni hrană pentru noua formă care apare după descompunere.

Adică, o coborâre din starea anterioară are loc şi, după aceasta, o ascensiune spre noua stare. Şi, în cel mai mic punct al rupturii, un singur Reshimo rămâne şi se transformă într-un nou Reshimo, într-o genă a noii stări. Modul corect de a se naşte şi de a creşte este astfel, atât pentru plante şi animale, cât şi pentru persoana din lumea noastră şi, de asemenea la fel, în spiritualitate.

În caz contrar, nu vom putea trece de la o stare la alta. Trebuie să existe o transformare aici, zece noi Sefirot. Din precedentul Partzuf de zece Sefirot, la noul Partzuf de zece Sefirot, doar Reshimot trece. Este ceea ce se întâmplă în lumea noastră, deoarece rădăcina spirituală se dezvăluie în ramura fizică şi la fel, în dezvoltarea noastră interioară. Aceeaşi lege acţionează în toate. Rezultă că fiecare nouă stare este atinsă doar prin abandonarea stării anterioare schimbând conştiinţa noastră, înţelegerea noastră şi apropierea noastră de ceea ce a fost resimţit în noi ca fiind incorect, inadecvat şi deci, ne ducem la un nou nivel.

În spiritualitate este mult mai important decât în planul material. Dacă în planul material, persoana nu schimbă conştiinţa sa, viziunea sa asupra lumii, opinia sa, atunci ea nu creşte. Ea nu face decât să adauge la conştiinţa precedentă şi deci, acelaşi mic copil rămâne, cu mai multe dimensiuni. Semnul că persoana a crescut este că ea dobândeşte în înţelegere, în conştiinţă, în efort.

Ea obţine controlul acestor stări şi se aduce la o stare în care, brusc, întreg controlul său precedent, întreaga abordare precedentă, dispar. Ea nu mai este în măsură să rămână în această stare şi se simte neajutorată, pierdută, neştiind ce să facă mai departe. Pe drumul spiritual noi numim această stare, o coborâre. Ne simţim confuzi, nu înţelegem ce ni se întâmplă şi apoi, ajungem la o nouă stare. În general, în viaţa normală, transformări de acest gen nu apar şi persoana avansează simplu, şi adaugă la vechiul bagaj şi deci ea, nu obţine niciodată o nouă formă, astfel că rămâne acelaşi copil la bătrâneţe.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 02.08.2013, Scrierile lui baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →