Numai El este bucuria inimii mele

Bina creşte şi câştigă putere datorită dorinţei ei de dăruire, de a se asemena cu Creatorul, Keter, pe când Malhut, datorită dorinţei ei de a primi cât mai multă Lumină de Hohma trimisă către ea de la Creator. Dar, dorinţa de a dărui Lui, înseamnă că presupune de asemenea şi primirea de la El! Asta este ceea ce determină cât de mult dăruieşte ea.

Creatorul dă iniţial umplere lui Malhut, care rămâne în Lumea Infinitului, înainte ca ea să înceapă să muncească, este nivelul de bază, „mineral”, Nefeş de Nefeş. Aşa cum a fost Malhut de Infinit înainte de orice restricţie fiindcă creatura nu era capabilă să experimenteze mai mult. Dar mai târziu, creatura a început să se gândească cum să se autorestricţioneze, cum să se acopere pe sine cu un ecran antiegoist, cum să vină la Gazdă să spună: „Dă-mi mai multă Lumină fiindcă vreau să-ţi dăruiesc mai mult Ţie!”

De fapt, Gazda doreşte de la creatură doar să primească de la El, fiindcă asta îi aduce Lui mulţumire. Dar creatura vine cu o dorinţă şi mai puternică. „El a creat în mine un instinct mic, dar eu vreau să-I ofer Lui dorinţe de mărime infinită, şi să-L las să le umple, fiindcă vreau să-I aduc bucurie”.

Astfel, îi aduc Lui o nouă dorinţă. În Malhut de Infinit, înainte de restricţie, aveam numai un gram de dorinţă, o dorinţă „minerală” abea sclipind în Lumina lui Nefeş de Nefeş. În comparaţie cu asta, la sfârşitul corecţiei, pot să îi aduc o dorinţă de 620 (Tarah) de ori mai mare şi care are Lumina de NRNHY (Nefeş, Ruah; Neşama, Haia, Yehida). Nu avem niciun mijloc de a măsura cât de mare şi de puternică este această Lumină.

Dar de ce fac toate astea? Vreau să aduc vase (dorinţe) enorme Gazdei, astfel ca El să le poată umple şi să se rebucure. Eu mă bucur când El este mulţumit, în timp ce El se bucură când mă umple şi mă bucură pe mine. Ne umplem unul pe celălalt. Şi nu trebuie să fiu acum ruşinat că am aşa o dorinţă mare pe care îi cer Lui să o umple. Sunt sigur că fac asta numai pentru a-L bucura pe El, şi „El este bucuria inimii mele”.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 5/30/2011 Talmud Eser Sfirot

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed