Dintr-un articol al lui Rabash: „Pentru cei care erau pe calea îndepărtată, Paştele este amânat până la un al doilea Paşte” – cu cât credinţa cuiva în Creator este mai mare, cu atât se simte mai detaşat de Marele Rege şi simte mai mult propriul păcat – proporţional cu nivelul credinţei în Măreţia Lui. Aşadar, un om drept (cel care înţelege Înălţimea Regelui) păcătuieşte mai mult decât un om obişnuit.

Dacă o persoană recunoaşte că este păcătoasă, înseamnă că acestei persoane i s-a permis de Sus să se apropie uşor de Divinitate şi i s-a oferit şansa să înţeleagă că a păcătuit.

Este spus: „Creatorul e nemulţumit de cel drept din cauza unui fir de păr.” Dacă o persoană simte că a păcătuit, nu trebuie să se teamă de asta, din moment ce este un semn că a fost ridicat de Sus. De aceea, persoana respectivă trebuie să se întărească şi să accepte povara Raiului, atunci va ajunge la succes.

Pe măsura apropierii unei persoane de Creator, sentimentul de lipsă de importanţă, răutate şi detaşare faţă de El devine mai puternic, ceea ce înseamnă că totul merge cu susul în jos. O persoană religioasă obişnuită nu urmăreşte o cale spirituală; se roagă şi crede că este aproape de Creator. Totuşi, cel care se întâmplă să-şi lege apropierea de Creator de propriile proprietăţi este deja capabil să se evalueze mai corect, să evalueze astfel distanţa dintre el şi Creator. Fiecare evaluare ulterioară devine mai clară; permite unei persoane să vadă cât este de departe de Creator.

Ne dăm seama că distanţa dintre noi şi Creator creşte şi că trebuie să respectăm multe condiţii ca să depăşim îndepărtarea şi să ne apropiem de El. Asta explică de ce este scris că „Creatorul „se ia” de cel drept pentru un fir de păr”. Nu pentru că se poartă cu el urât; dar cei care sunt deja aproape de a deveni drepţi (adică cei care sunt în pragul unei dăruiri complete şi pure) îşi calculează asemănarea cu Creatorul pe o scară foarte fină. Acest tip de calcul le permite să vadă că sunt încă extrem de departe de Creator şi că trebuie să treacă prin numeroase corecţii.

De aceea există conceptul celui de-al „Doilea Paşte” – pentru cei care nu au reuşit să iasă din Egipt în timpul primului Paşte. Peste o lună, li se mai dă o şansă, care se numeşte „al Doilea Paşte”. Oamenii care simt că sunt mari păcătoşi şi a căror cale este în mod special lungă ajung la scopul lor la al Doilea Paşte.

Înseamnă că o persoană nu trebuie să-şi facă griji şi să dispere deoarece Calea pare prea lungă pentru el, chiar dacă mulţi oameni sunt traşi înapoi de acest fapt care îi forţează să renunţe la calea lor.

Dimpotrivă, este un semn că se apropie de scop! În cele din urmă trebuie să ajungem la o stare în care Faraonul acceptă că cel drept este Creatorul şi că el, Faraonul, este cel rău; aceasta este starea în care are loc exodul din Egipt.

Din Pregătirea pentru Lecţia Zilnică de Cabala, 05.04.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala | Add Comment →