O atitudine corectă faţă de Lumină: intrare şi ieşire

Creatura se dezvoltă în diferite feluri şi la diferite nivele. Cu totul, sunt cinci astfel de nivele. Astfel, fiecare nivel se împarte în alte cinci, acelea se divid din nou şi tot aşa, până la infinit. Cheia, în tot acest proces, este o simplă acţiune, după cum e scris: „expansiunea Luminii şi plecarea ei fac vasul demn de misiunea sa”.

Dacă vrem să dăm naştere la oirce fel de calitate sau reacţie pentru sau împotriva primirii, pentru sau împotriva dăruirii, pentru sau împotriva intenţiei sub orice formă, trebuie să evocăm în acea formă, în acele detalii ale percepţiei, de dezvoltare şi de stopare a ei, primirea Luminii şi existenţa ei, o deschidere şi o închidere. Apoi, prin aceste două acţiuni opuse, vom primi impresia corectă, o nouă dorinţă.

Cu alte cuvinte, vreau să mă ridic de la dorinţa 1 la o calitate mai înaltă, dorinţa 2. Vreau să-mi schimb calitatea, să devin mai înţelept, mai dăruitor, un mai bun observator, mai sensibil. Această acţiune va cauza schimbări calitative în dorinţa mea, care mă vor face să înţeleg mai mult, să simt mai mult şi să remarc mai multe lucruri, comparativ cu ce remarcasem înainte.

Toate acţiunile mele trebuie să fie foarte orientate, să trimită impulsuri precise, menite să evoce intrarea şi ieşirea Luminii. Astfel, îmi determin viteza dezvoltării. Când vreau să obţin un nou detaliu în gradul spiritual, să urc o treaptă, să-mi ridic calităţile, pot să o fac numai prin expansiunea şi ieşirea Luminii. În acest fel se construieşte un vas mai bun şi mai înalt, un scop nou şi mai demn.

Astfel, vedem că suntem capabili de înălţare proprie, în  mod constant. Normal, folosim factori externi: forţa Luminii şi forţa dorinţei. Totuşi, noi suntem singurii care le activăm.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/25/2011 „Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed