O avertizare în şoaptă

Dacă aud chiar şi un cuvânt, un indiciu mic de la Creator, sunt capabil să măresc asta la o suferinţă uriaşă, datorită naturii mele opuse Creatorului sau chiar de frica unei dureri mari, deci, voi fi atent şi voi începe să mă comport astfel încât să nu mă confrunt cu El.. Merită să faci asta chiar dacă o faci din motive egoiste, pentru binele tău.

Dar, dacă folosesc toate aceste stări de dragul de a obţine dăruirea şi iau în considerare indiciul Lui, atenţionarea uşoară, ca o reamintire a stării mele necorectate, atunci o pot întoarce în direcţia dăruirii. Întrebarea este cât de mult din frica mea, din dorinţa mea de direcţionare spre dărurie, pot să adaug la lumina Lui de avertizare?

Cu alte cuvinte, totul depinde de starea mea. Poate sunt gata să alerg imediat să caut corectarea cu toata puterea mea, să mă unesc cu ceilalţi, să studiez şi să atrag Lumina Reformatoare ca şi cum aş fi ajuns la o nenorocire teribilă. Şi poate că eu cred că nu e atât de îngrozitor; ceva în afară nu merge, poate sunt bolnav sau obosit şi pot să fac altceva acum în loc să mă corectez.

Făcând asta, micşorez timpul şi atrag şi mai multa nenorocire asupra mea fiindcă sunt capabil să mă trezesc de la lumina indicatoare. Ca rezultat, sufăr de două ori mai mult: şi de micşorarea timpului şi de lovituri mai grele. Acestea vor continua până când situaţia se va înrăutăţi într-atât încât pur şi simplu mă va forţa să mă mişc. Dar, cât timp voi pierde în van şi cât voi suferi? Cât de mult voi avea de lucru la mine pentru a ieşi din această stare?

De fiecare dată starea mea va fi din ce în ce mai jos, mai departe de lumea spirituală. De aceea, munca din partea mediului este necesară aici pentru a trezi în fiecare din noi abilitatea de a percepe şi simţi chemările pe care le auzim în fiecare zi, în fiecare moment.

Tu trebuie să auzi cum te cheamă Creatorul, cum te avertizează El constant să te trezeşti, îţi şopteşte ceva la ureche. Permanent tu trebuie să încerci să asculţi şi, apoi, în interiorul tău, vei dezvolta sensibilitatea la limbajul Lui, la felul în care El lucrează în interiorul tău si te avertizează „la un fir de păr” cum se spune. Mai mult nu e necesar!

Un om drept (înţelept) percepe acest delicat fir de păr ca şi cum ar fi un par mare şi greu. Pentru că atâta importanţă îi dă el. Totul depinde de sensibilitatea noastră.

A dezvolta mintea cuiva înseamnă să-i creşti sensibilitatea pentru a percepe din ce în ce mai mult şi mai adânc. Noi nu percepem exact lumea spirituală fiindcă este mult prea subtilă pentru noi. Este ca şi cum ar aluneca departe de organele noastre de percepţie grosiere. Dar, ca rezultat al exerciţiilor, vom începe să ne ridicăm şi să simţim realitatea spirituală.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 8/21/2011 „ Şamati 9”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed