Ar trebui sa fim foarte fericiti ca am ajuns la cea mai importanta dintre munci, cea mai importanta analiza care exista in toate lumile chiar si in cea spirituala. Baal HaSulam scrie ca nu este nici un moment mai fericit in viata unui om decat momentul cand el descopera ca este incapabil sa iasa din ego si nici un efort propriu nu il poate ajuta. Apoi ajunge la prima rugaciune, primul sau plans pentru Creator.

Acest prim planset este nasterea. Un bebelus plange imediat ce este nascut in lume. Iar asta inseamna ca o persoana a fost nascuta.

Sa speram ca vom atinge acest planset si vom deveni Oameni. Din acest motiv efortul pe care il depunem catre asta este numit durerea nasterii. Si trebuie sa fim fericiti ca am ajuns la asta. La urma urmei pe cine ating aceste dureri ale nasterii? Trebuie sa fim fericiti si seriosi in acelasi timp. Dar fericirea trebuie sa vina de la statut, de la misiune. Aici incepe viata spirituala.

Cand un bebe este nascut, adultii sunt fericiti chiar daca el plange si tipa. De asemenea, Omul din interiorul nostru ( acela care a facut toata munca si toata analiza) se inveseleste, iar bebelusul, nascut fiind, inca sufera de la presiune, jale si perceptia nelinistii. Ei amandoi trebuie sa fie impreuna.

Din Lectia 1, Conventia Arava 23/2/2012

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →