O schimbare în conştiinţa

Am crezut întotdeauna iubirea de prieteni, de grup şi diseminarea sunt jocuri de copii, de care suntem obligaţi să ne ocupam. Mulţi dintre noi încă mai cred: „Este vorba despre lumea superioara, în timp ce noi trebuie sa avem de-a face cu un fel de diseminare. De ce ar trebui să ofer acest lucru oamenilor? Pentru ce am nevoie de asta? ”

Dar, treptat, sub influenţa Luminii superioare, în conştiinţa noastră, recunoaşterea a ceea ce se întâmplă se schimbă. Abia după mai mulţi ani o persoană începe să înţeleagă că implementarea metodei este împlinită numai în legătura lui cu alţii, că lumea spirituală nu este undeva peste ocean, sau altundeva, ci că este aici. Trebuie doar să te schimbi pe tine insuti şi percepţia ta interna- acum vrei totul pentru tine, dar trebuie să ajungi la starea opusa, sa ieşi din tine, şi, în loc de interior, sa te directionezi spre exterior.

Recunoaşterea faptului că totul depinde de atitudinea ta interna faţă de lume este o schimbare foarte semnificativa. Intr-adevăr ii ia Luminii mult timp pentru a ne influenţa.

Fiecare lecţie, fiecare adaugare, este o altă parte micuta din Lumina inconjuratoare, care ne influenteaza de la distanţă, aducandu-ne mai aproape.

Exista schimbări mari care au loc tot timpul. Dar există atât de multe, incat este nevoie de mai mulţi ani.

În trecut a luat mulţi ani, să spunem 20 de ani. Astăzi poate fi limitat la câţiva ani. Se poate foarte bine ca atunci când aceasta ajunge la mase, chiar şi doar un pic, prin dorinta şi eforturile în această direcţie, sa ia mai putin timp.

Totusi, aceasta este o schimbare in constiinta, în recunoaşterea noastră, din moment ce nu mai gândesti în termeni de timp şi distanţă, ca si cum lumea superioara este undeva departe. Deja înţelegi că este aici şi este pur şi simplu atitudinea ta faţă de ea şi modul în care crezi că este facuta.

Din Emisiunea KabTV „Fundamentele Societatii Integrale” 08/04/12

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed