Primul articol al lui Rabash despre grup începe aşa: “Ne-am adunat aici să stabilim o societate…” pentru că fără aceasta omul nu poate ajunge la scop. Doar prin societate se poate pune pe sine în aplicare şi astfel să crească.

Creşterea spirituală nu are nimic în comun cu dezvoltarea materială, ci are loc într-un grup prin unitatea şi conexiunea între prieteni până la nivelul dispariţiei mele în grup, a dizolvării mele în grup.

Odată ce înţelegem că dezvoltarea noastră spirituală se bazează doar pe asta putem să considerăm că suntem pe drumul cel bun.

Înainte de a fi aşa, suntem ca “o sămânţă neplantată”: este depozitată undeva, dar nu poate creşte nimic din ea şi nimeni nu ştie dacă vreodată va creşte ceva din ea. De aceea există o metodă de evaluare a unei persoane care vine şi studiază la Centrul pentru Educaţie în Cabala, Academia de Cabala sau oricare curs de Cabala.

Cineva poate sta cu noi pentru o perioadă lungă de timp, dar doar când se va vedea ca o sămânţă plantată în grup ca şi când ar fi plantată în pământ, doar atunci pregătirea spirituală va începe.

Seriozitatea şi eficacitatea pregătirii noastre depinde de abilitatea noastră de a absorbi oameni noi şi de ai dizolva în grup. Un loc unde fiecare se integrează fizic, moral, material şi spiritual.

Trebuie să ne poziţionăm în grup ca o sămânţă care dispare în pământ în timp ce creşte şi se transformă în “nimeni şi nimic”. Ar trebuie să ne considerăm un material care formează o entitate nouă de o calitate mai bună: Grupul.

Trebuie să ne măsurăm şi să ne evaluăm în funcţie de creşterea spirituală în grup. De aceea urcările şi coborârile, tot felul de schimbări în stările noastre, în senzaţiile şi înţelegerile noastre nu trebuie simţite individual ci colectiv.

Nu contează câtă cunoaştere are cineva dacă simte sau nu spiritualitatea sau cât de mult cunoaşte cineva materialele de studiu. Acestea nu sunt unităţi de măsură, ci doar idei false despre ceea ce înseamnă dezvoltarea spirituală. Creşterea spirituală este măsurată doar prin abilitatea de a te conecta cu ceilalţi.

De aceea, primul nivel la care trebuie să ajungem este nivelul zero, ca o sămânţă plantată în pământ care devine nimic.

În alte cuvinte tot egoismul nostru, toată viaţa noastră, tot ceea ce s-a întâmplat înainte nu trebuie luat în considerare. În mod natural noi trebuie să avem grijă de viaţa noastră materială. La nivel material trebuie să continuăm să fim ceea ce am fost anterior. Dar lucrul cel mai important este să ne transformăm într-o sămânţă care iniţiază viaţa spirituală. Aşa ar trebui să ne vedem pe noi.

Atunci când simţi că ai ajuns la starea aceasta, când continui să aspiri la ea şi te evaluezi doar prin prisma aceasta, când scopul tău este doar această stare şi tot ceea ce faci este în direcţia aceasta, doar atunci ajungi pe drumul cel bun. Restul de realizări nu sunt importante pentru nimeni. Reevaluarea este foarte importantă, mai importantă decât orice, pentru că astfel te întorci la începutul scării spirituale.

Atunci când te transformi în zero, când are loc prima restricţie (Tzimtzum Aleph), se trage o linie şi din acest moment aprecierile pentru grup şi mediu încep să crească. Se clarifică dacă eşti doar poziţionat înăuntrul grupului sau eşti o parte total activă. Ca parte activă absorbi dorinţele, speranţele şi scopurile întregului grup şi lucrezi ca o mamă pentru copiii săi, îi serveşti şi faci orice pentru avansarea lor.

Extras din  Convenţia din St. Petersburg 7/12/13  –  Lecţia 4

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment →