Baal HaSulam, Scrisoarea a 12-a: Dar este o prostie să crezi că Creatorul este obligat să binecuvânteze exact locul în care are loc acţiunea. Din contra, în mod normal, acţiunea este într-un loc, iar binecuvântarea în altul, într-un loc în care omul nu face nimic, pentru că fie nu ştie fie nu poate face nimic acolo.

Depunem efort într-un loc iar rezultatul este revelat în altul şi astfel nu înţelegem unde dispare toată munca noastră. De fapt, nu ştim ce tip de muncă facem. Acţiunile noastre sunt bune sau rele? Duc ele la scop sau nu? Cine le face de fapt, eu sau Creatorul? Nu înţelegem nimic din astea pentru că suntem într-o stare foarte confuză.

De ce suntem în ascundere? Nu ştim exact ce să facem cu ea, nu ştim dacă acţionăm corect sau nu… De ce există această ceaţă, lipsa înţelegerii, lipsa orientării… sau lipsa responsabilităţii aduce anumite rezultate, conform principiului „Am muncit şi am găsit?” De ce se numeşte efort? Nu ar fi fost mai bine să ni se spună în scris, exact ceea ce trebuie să facem?

Nu, nu asta este calea. Chiar dacă nu putem fi de acord cu această abordare, ea este descrisă în nenumărate locuri în scrierile Cabaliste, în mii de paragrafe.

Munca noastră este fără rezultate şi este foarte greu de acceptat asta. Trebuie să acţionez ca o „marionetă”, ca un animal, ca un om nebun. Mi se oferă o minciună: să îi îmbrăţişez pe prieteni când eu nu vreau asta, să vorbesc despre iubire în timp ce eu nu simt asta…. Pe scurt, trebuie să fac ceea ce nu înţeleg.

Acest dualism este necesar pentru a ne ridica de la această lume la cea spirituală. Lumea spirituală este opusă acestei lumi, este nefamiliară, neperceptibilă. De aceea, prin aceste acţiuni obţinem vasele care ne ghidează spre locul pe care încă nu l-am atins.

Deci avem nevoie de ordinele de Sus pentru a împlini aceste acţiuni. Vrem să intrăm în dimensiunea care nu funcţionează deloc împreună cu atributele noastre şi, de fapt, nu există nimic care să ne ducă în acea direcţie. Trebuie să acţionăm în mod automat: Cabaliştii spun iar noi facem.

Dacă o persoană înţelege că nu există altă şansă, dacă vrea cu adevărat să se ridice la un nivel mai înalt, atunci este conştientă de faptul că acesta este un nivel total diferit şi că nu este deloc ca o cantitatea de adăugat la ceva existent. Nu voi fi mai deştept şi nu voi înţelege mai mult, nu voi obţine mai multe binecuvântări pământeşti. Acţiunez conform presupunerii că această lume este epuizată şi terminată. Nu mai este nimic de adăugat aici.

Sunt gata să adaug cu totul altceva: un grad spiritual. De aceea, trebuie să fiu echipat cu vasele, Lumina, discernămintele şi Reshimot (genele informaţionale) – cu tot ceea ce aparţine lumii spirituale.

Din  congresul de la Arava 2/25/12, Lesson 7

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →