Placerea sub Lupa

Scopul nostru este sa discernem cine suntem, cine este Creatorul, si de ce calitati avem nevoie pentru a ajunge la El. Pentru a ne ajuta sa obtinem asta, o multitudine de oportunitati diferite ni se releva in viata, dar cu cat ne straduim mai mult asupra lor, mai mult vom avea de suferit. Dar, daca pe de alta parte, le discernem, le reducem si ne concentram doar asupra unei aspiratii, atunci vom simti placere.

Ne bucuram numai cand reducem campul cautarii noastre, si dupa ce facem multe discernaminte, ne concentram asupra unui singur lucru. Cand ne ocupam de toate celelalte placeri si oportunitati, trebuie sa le discernem una dupa alta si astfel sa cream un instrument special – precum o lentila gigantica care poate condensa toata lumina care trece prin ea intr-o singura raza. Cu cat este mai mare lentita, cu atat mai mare este abilitatea ei de a condensa lumina si cu atat mai multa lumina poate fi concentrata. Eventual poate comprima intreaga lumina intr-un punct atat de mic a carei concentrare si maretie sunt atat de puternice inca totul este posibil in acel punct de Lumina si dorina.

Aceasta se intampla evident in domeniul opticii, examinand cum functioneaza laserele. Putem face la fel si in munca noastra interioara cand concentram o multitudine de dorinte diferite in noi. Acesta este exact modul in care putem obtine o Forta Superioara Spirituala. Totul este construit pe ceea ce se afla in prezent in noi. Cu cat mai mult cresc dorintele noastre egoiste, cu atat mai mult ne consumam pentru ele; ne dorim tot ce exisa in lume! Daca ar fi posibil, am primi totul: bani, putere, intelepciune si tot altceva.

Dar de ce vedem atatea placeri diferite in fata noastra? Este pentru ca astfel ni se infatiseaza implinirea in dorinta noastra. Intreaga coborare a Lumilor din Lumile Infinitului pana in lumea noastra consta in inmultirea numarului de Lumini diferite, dorinte si placeri. Este o diviziune gradata a Luminii Directe a Lumii Infinitului in mai multe Lumini.

Aceasta distantare de Infinit si perfectiune se ridica la o multiplicare a calitatilor, care provine dintr-un punct si pe care ni-l imaginam. Daca invatam sa unim toate aceste multiple calitati si sa ajungem la Unu, Unicul si Indivizibilul, atunci vom obtine corectia si unitatea. Aceasta este singura modalitate prin care vom elimina toata suferinta: prin alegerea fortei daruintei, preferand-o tuturor placerilor egoiste. Astfel vom putea ascende.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed