Intrebare: Ce inseamna “sa cazi in disperare din munca si sa strigi spre Creator”?

Raspuns: De obicei, la inceput, persoana isi da seama singura si, mai apoi, datorita lipsei de speranta, ca trebuie sa se raporteze la grup. Apoi, tot datorita disperarii, constientizeaza forta superioara. In final, ramane fara nici o varianta, in afara de a se intreba pe sine si a incepe sa realizeze ce este intentia de daruire. Astfel este condusa persoana de programul sau intern, HaVaYaH interior, pana cand chemarea sa spre Creator ia o directie mai corecta.

Asta se numeste suferinta care conduce omul spre scopul corect. De altfel, “ceea ce nu face mintea, face timpul” si “suferinta inmoaie egoismul”. Aceasta este calea prin care avansam. De fiecare data cand facem “o greseala”, ea ne conduce spre revelarea unei stari mai corectate. In acest mod, lantul genelor informationale (Reshimot), actioneaza in noi.

In acest fel ajungem, in final, la o stare despre care s-a spus: “Fiii lui Israel au cazut in disperare din munca si au strigat spre Creator”. Asta inseamna ca o persoana, miscandu-se de-a lungul acestui lant al starilor conectate ca si cauza si efect, devine, gradual, tot mai dezamagita. Se simte asa pana cand atinge starea de disperare totala, unde intelege ca nu poate face nimic prin fortele proprii si ca “nu exista nimeni in afara de El”, adica nu o poate ajuta nimeni, in afara de Creator. Acest Creator nu este vreo forta magica, ci o realitate speciala care devine revelata in persoana.

Aceasta realitate este revelata numai cand este invesmantata in persoana. De aceea persoana incepe sa vrea  sa ia asupra sa intentia de a darui.

S-a spus:” Nu vei avea alti Dumnezei.” Asta este, trebuie sa stabilim ca totul, atat extern, cat si intern, este condus de un Creator. Determinam asta ca rezultat al adeziunii cu El si prin contrastul contradictiilor care ni se dezvaluie. Acesta este cel mai dificil moment, deoarece noi descoperim o noua realitate, cu doua forte conducatoare, insa ele se unesc intr-o forta unica. Si asta este ceea ce trebuie sa faca intreaga omenire.

Pana azi, “Eu” m-am considerat singurul conducator, luand atitudine impotriva societatii si a naturii neanimate, vegetale, animala si umana si am incercat sa le controlez cat de mult posibil, ca sa beneficiez de pe urma lor. Le-am luat in considerare, dar numai ca sa determin daca le pot manevra, la fel cum imi dau seama dinainte ca nu pot ridica o valiza grea.

Eram legatura principala in acest sistem si, in cele din urma, totul trecea prin mine. Chiar si atunci cand ma supuneam unei forte externe, cum ar fi guvernul, sau societate, asta era decizia mea, gandurile si dorintele mele.

Si acum ma aflu intr-o stare confuza, deoarece vad ca acestea nu sunt gandurile mele, nu sunt intentiile si dorintele mele! Insa decizia poate sa imi apartina numai daca stiu cum sa lucrez cu mediul meu. Am o portiune mica de libertate, numita “treimea lui Tifferet din mijloc”. Tot ce exista in mine si in afara mea, cu exceptia acestei relatii subtile cu mediul, trebuie sa-I atribui Creatorului.

Nu este din propria lor vointa ca acesti oameni din fata mea vor sa ma bata sau sa ma imbratiseze. Aceste actiuni nu sunt ale lor, ci ale Creatorului. Si propriul meu comportament, fie ca actionez corect sau nu, fie ca sunt un pacatos sau un sfant, nu  hotarasc eu, ci o forta exterioara.

Pentru prima data in istoria dezvoltarii noastre descoperim existenta unei forte exterioare si trebuie sa lucram cu ea intr-un mod special. Cu cat incercam mai repede sa descoperim aceasta guvernare si incepem sa colaboram cu ea, cu atat mai mult vom avea de castigat si ne vom scuti pe noi insine de suferinta.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala, 07.09.2011, Shamati 109

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →