Primii pași ai unui copil în lumea spirituală

Dacă nu ai dorința de dăruire, nu exiști în ceea ce privește lumea spirituală. Lumea noastră există doar datorită dorințelor noastre instinctive, dar trebuie să generezi dorința spirituală de unul singur. Trebuie s-o dezvălui de unul singur, să tânjești după ea.

Tu exiști în măsura în care evoci dorința de a dărui în tine cu ajutorul invidiei, ambiției și influenței mediului. În momentul în care pierzi această dorință, dispari imediat și încetezi să mai exiști. Ești pur și simplu plecat.

Putem primi o astfel de dorință doar de la grup. Aceasta este dorința noastră colectivă, care nu există în niciunul dintre noi.

Prin rugăciunea noastră, Lumina care Reformează influențează aceste dorințe și ele achiziționează forma spirituală corectă de dăruire adevărată. Între timp, o cer într-o manieră falsă, chiar dacă fac parte dintr-un grup. Strig că vreau să-mi iubesc prietenii, să mă conectez cu ei, dar trebuie să înțeleg că totul este o minciună. Dar este o minciună tipică a unui copil care vrea să fie adult! El pur și simplu nu-și poate imagina ceva mai mare decât asta.

Dar, datorită faptului că aparent dorești să dăruiești, atragi asupra ta Lumina superioară care corectează dorința ta. Acesta este motivul pentru care se numește: „Ai muncit și ai găsit.” Acționezi pentru a atinge scopul, dar apoi Lumina operează asupra ta și vei găsi altceva- o dorință adevărată pentru spiritualitate.

Începi să cântărești cum să-ți îndeplinești dorința pe care ai primit-o și în ce măsură. Ai devenit deja înțelept și lucrezi cu acea dorință. O examinezi și o încerci într-un fel sau altul, prin ridicarea unui rugăciuni din nou, astfel încât cel superior să te învețe și să-ți dea un exemplu.

Anterior, nu ai vrut adevărata dăruire, dar acum că o vrei, ceri ca cel superior să-ți dea un exemplu despre cum se face. Apoi El se revelează un pic pentru tine și îți arată cum să acționezi, iar tu încerci să-i imiți acțiunile.

După ce ai efectuat prima ta acțiune, aparent cu succes, dintr-o dată totul se descompune și cade. Este ca și cum un copil mic a pus inexact un cub peste altul, iar întreaga clădire pe care a construit-o se prăbușește. Apoi, plângi un pic, deoarece nu ai reușit, dar, datorită încăpățânării tale, prin suportul mediului, prin garanție reciprocă, începi din nou!

Din partea a 3-a a Lectiei zilnice de Cabala 29/08/12, Studiul celor zece Sefirot

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: