Privind afară pe fereastra unui tren în mişcare

Esenţa crizei globale este că umanitatea „s-a blocat” sau „s-a împotmolit” în natură şi nu ştie ce să facă. Natura şi-a întors partea nemiloasă spre noi ameninţându-ne cu tot felul de crize, iar noi nu avem un răspuns la provocare.

Pe de o parte, noi ne-am dezvoltat în interiorul naturii noastre şi am ajuns la un rezultat perfect legitim. Dacă am avea şansa să dăm timpul înapoi cu câteva secole şi să o luăm de la început, am lua exact aceeaşi cale.

Asta datorită naturii noastre – creşterea dorinţei egoiste cu toate derivatele ei. Progresul tehnologic şi ştiinţific, industria, cultura, educaţia şi societatea umană sunt toate rezultatele naturale ale egoismului şi nu se poate face nimic în privinţa lor.

Până acum ne-am dezvoltat pe drumul pe care natura noastră ne-a dus. Deci cum vom putea acum să o influenţăm şi să o corectăm în vreun fel pentru a schimba direcţia? S-a întâmplat asta vreodată în istorie? Niciodată. În cazul celui mai bun scenariu, noi putem recunoaşte rezultatele dezvoltării noastre – indiferent dacă sunt bune sau rele în funcţie de punctul de vedere al observatorului. Între timp, trenul merge din ce în ce mai departe şi poate că într-adevăr nu avem nicio altă ieşire.

Cercetarea ştiinţifică a manifestărilor crizei este un lucru folositor, dar, ce obţinem din el? Ne uităm afară pe fereastra trenului la priveliştea care zboară înapoi, la început străluceşte cu diferite culori, cerul e albastru, câmpurile verzi sunt pline de lumina soarelui. Dar culorile încep să dispară, iarba devine înlocuită de nisip din ce în ce mai mult şi există din ce în ce mai multe grămezi de gunoi, de mizerie şi de scurgeri reziduale, iar soarele devine acoperit de fum şi ceaţă. Putem să facem ceva, sau trenul va goni în jos până la sfârşit? Sau poate să punem o perdea peste fereastră şi fie ce o fi?

Sunt multe incertitudini aici, dar ştiinţa Cabalei nici măcar nu ia în discuţie ruta asta şi unde duce ea. Ea se ocupă de rădăcina problemei: gonim în jos cu trenul egoismului nostru care este în creştere constantă.

Dezvoltarea este necesară dar o vom direcţiona pe un alt canal? Hai să respingem calea egoistă pe care nu vom reuşi să fim de acord cu nimic şi care provoacă atît de mult rău nouă şi naturii. La urma urmei fiecare persoană se gândeşte numai la sine, şi de aceea noi ne distrugem inevitabil vieţile şi mediul înconjurător.

Ce ar fi dacă în loc de asta ne vom uni în iubire? Nu vom trata atunci natura şi mediul altfel? Vom mai stoarce atunci resursele bogăţiei pământului? Vom mai arde aceste cantităţi de neconceput de combustibil? Vom mai arunca mâncarea când milioane de oameni suferă de foame? Vom mai naşte într-un loc un copil şi în alt loc zece? Vom putea atunci să obţinem echilibrul?

Sau poate nu trebuie să căutăm echilibrul între noi? Poate atitudinea oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de lume ca un întreg va corecta lumea? Atunci trenul însuşi se va schimba şi va merge alfel mai departe? Corectându-ne atitudinea, poate că vom asigura o abundenţă de resurse naturale şi randament culturilor, astfel că va fi mai mult pentru fiecare?

Baal HaSulam scria următoarele în ziarul „Naţiunea”: Planeta nostră este suficient de bogată să ne hrănească pe toţi. Atunci de ce avem nevoie de acest război tragic pentru supravieţuire care ne complică vieţile de la o generaţie la alta? Numai dacă vom obţine unitatea, compasiunea unul faţă de celălalt şi iubirea, atunci fiecare va avea destul din de toate. Asta pentru că Lumina Superioară va umple toate nevoile noastre. Natura însăşi se va schimba din interior.

Din a patra parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/18/2011 Problemele lumii. Suprapopularea.

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed