Rabdarea Este Cheia Proceselor de Vindecare

Suntem sub influenta Luminii Superioare, care rasare deasupra dorintei noastre egoiste. Oricum, in viitor vom continua sa primim rezultatele propriilor noastre dorinte. Atunci cand Lumina ne inalta, seamana cu eliberarea noastra din Egipt. Insa putem noi oare sa ne eliberam din Egipt daca el se afla in inimile noastre, daca el este insasi natura noastra intima?

Aceasta ne aduce la o alta intrebare: Ce inseamna ca ne aflam in desert? Este atunci cand Egiptul se reintoarce in mine iar eu trebuie sa-l scot bucata cu bucata. Asta ni se spune prin cei 40 de ani de pribegie prin desert. Este atunci cand, in mod succesiv imi dezvolt si clasific dorintele, precum embrionul uman ale carui organe se dezvolta succesiv, unul dupa altul. Mai intai se dezvolta o parte, apoi alta; iar dezvoltarea se produce intr-o directie si apoi in alta, timp in care se inlatura obstacolele si greutatile. Procesul  cresterii si evolutiei spirituale este similar celui embrionar, din pantecul mamei.

Trebuie sa fim recunoscatori pentru faptul ca avem Cartea Zohar, pentru ca este mijlocul salvator care ne schimba de la o zi la alta. Oricum, nu vom simti rezultatele, pana ce acest mijloc incepe sa actioneze din plin. El lucreaza gradat, asemeni leacului prescris unui bolnav, ce trebuie sa il ia zilnic, dar care va incepe sa se simta mai bine numai dupa cateva saptamani.

Intre timp, el va lua remediul zilnic si se va simti chiar mai rau. La fel se petrece si cu evolutia noastra spirituala. De aceea trebuie sa avem rabdare si sa depunem eforturi tot mai mari, chiar daca, poate sa para ca leacul nu isi face efectul – pana cand Vasul nostru se umple.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: