Ruptura ca mijloc de a Il atinge pe Creator

Intrebare: De ce trebuie o persoana sa treaca prin atatea rupturi? Avem pacatul lui Adam HaRishon, intoxicarea lui Noe, cearta dintre Cain si Abel, distrugerea Templului si altele. De ce nu putem, pur si simplu, sa trecem prin ruptura o data, iar apoi sa pornim sa corectam totul?

Raspunsul meu: Ruptura este necesara, pentru ca dorinta noastra de a primi sa devina constienta de sine, sa simta ca se afla la capatul cu primirea si ca cineva ii da, ca cineva vrea sa ii dea si asteapta in schimb o reactie speciala. Toate astea sunt facute pentru ca creatia sa invete nu numai sa primeasca, dar si sa devina similara cu Daruitorul. Creatia trebuie sa inteleaga ca primirea si daruirea sunt doar un mijloc de conexiune intre Creator si creatie. Este un mijloc de a aduce creatia la daruire, la asemanare cu Creatorul – de a o ajuta sa se inalte la nivelul Lui.

Atunci cand dorinta egoista incepe sa inteleaga si sa simta toate astea, ea devine „umana”. Primirea si daruirea sunt doar actiuni auxiliare, care ajuta la inaltarea unei persoane la nivelul Creatorului. Toate rupturile se fac pentru a ne dezvolta si a ne aduce la acest nivel. Toate starile, sentimentele si realizarile prin care trecem sunt necesare; fara ele, am fi incapabili sa atingem Corectarea Finala.

Nu putem sa ajungem acolo dintr-un salt, pentru ca intelepciunea vine cu experienta. Trebuie sa trecem prin multe stari si sa le comparam; trebuie sa experimentam multe conflicte si lupte interioare, ca sa le intelegem. Sarcina noastra nu este sa cercetam dorinta de a primi placere, care este in noi, ci mai degraba, prin reactiile ei, noi studiem Lumina, pe Creator. Noi nu simtim Lumina in sine; nu suntem in stare sa o percepem si sa o intelegem. Insa trecand prin diferite straturi ale dorintei de a primi placere, starile rupte sau necorectate, fiind goliti de Lumina si umpluti de ea, studiem ce se intampla in afara dorintei noastre egoiste.

Noi nu stim ce se intampla cu adevarat „in afara”. Noi simtim doar schimbarile care se intampla inauntrul nostru si le comparam. Asa studiem a treia componenta – Lumina. Chiar daca nu stim nimic despre Lumina si nu putem sa o simtim, tot suntem capabili sa o realizam prin actiunile ei. Dar lucrul acesta nu se poate face dintr-o data.

Cu cat dorinta devine mai complexa, cu atat ea contine mai multe contradictii si mai multe „nuante” si cu atat este mai mare capacitatea de a recunoaste Lumina si Creatorul. Ca urmare, nu trebuie sa ne gandim ca cineva ne pune obstacole pe cale in mod deliberat. Natura dorintei noastre egoiste, care este opusa Luminii, necesita efectuarea acestor multe actiuni, pentru a intelege ce este Lumina care este atat de indepartata de ea.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed