Fiecare nivel rezumă şi încorporează tot ce se întâmplă în interiorul lui. Constant, învăţăm de la noi înşine despre stările şi atributele prin care trecem, care se acumulează pas cu pas, iar apoi, ca o măsură, ajung la un stadiu în care zero devine unu, după care, ajung din nou la un stadiu în care unu devine doi, şi tot aşa. La fel se întâmplă şi cu noi.

Totuşi, când numărul unu sau numărul doi apare în mine, apare ca o sumă negativă a tuturor descoperirilor negative precedente deasupra cărora mă pot ridica, şi acum mă ridic desaupra tuturor, şi primul nivel pozitiv este creat pentru mine.

Astfel, trebuie să înţelegem că Creatorul nu ni se revelează niciodată cu uşurinţă. Ne forţează să ne schimbăm, şi apoi să-L simţim, ceea ce înseamnă că propriile noastre stări corectate vor fi simţite de noi ca atribute ale Creatorului.

Astfel, nu trebuie să ne uităm în altă parte, ci mai degrabă doar în noi înşine, să clarificăm unde sunt atributele care operează împotriva conexiunii şi care au fost create ca rezultat al spargerii sufletului comun. Le descoperim şi ne ridicăm mereu deasupra lor. Aşa avansăm. Asta înseamnă că iubirea acoperă toate greşelile făcute fără intenţie şi toate crimele, şi noi avansăm conform acestui principiu.

Acum, când ne aflăm într-o atmosferă bună ca aceasta, în care ne lipseşte grija reciprocă, în primul rând şi înainte de toate, trebuie să creăm o „boltă cerească” deasupra noastră, cum ar fi un mediu, un dom, care ne va cuprinde pe toţi, mereu conştienţi de faptul că trebuie să descoperim în noi opoziţia faţă de conexiune şi, permanent, să o depăşim.

Dacă acest lucru nu apare în noi, acesta este un semn că nu tânjim după conexiune, dar în momentul în care ne-o dorim cu adevărat, imediat simţim opoziţia. Asta pentru că în spiritualitate nu există oprire. Imediat, tot felul de perturbări vor fi adăugate ca stadii ale avansării.

Multe din sursele scrise vorbesc despre cum cabaliştii simţeau unii faţă de alţii ură. În Cartea Zoharului se spune că studenţii lui Rabbi Shimon simţeau o ură aşa de mare încât erau gata să se ardă unii pe alţii, un foc al urii ardea între ei.

Aparent, nu era nimic pentru care să se certe. Toţi erau săraci şi trăiau într-o peşteră mică. În legătură cu ce simţeau ei ură? De fapt, vroiau să ajungă mai aproape unii de alţii să-şi corecteze natura şi să descopere, prin asta, atributul dăruirii şi iubirii, Creatorul.

Astfel, marea forţă a mediului, grupul, un memento constant în ceea ce priveşte faptul că dacă grupul munceşte corect, atunci toate opoziţiile care apar printre noi sunt doar singurele noastre mijloace spre urcare spirituală.

Din cărămizi ca acestea, atributele corectate, se construieşte sufletul. Atributele respingerii sunt părţile sparte ale templului sufletului. Conectându-le, construim din nou acest Kli, vas, sufletul nostru comun.

Facem un efort să ne conectăm şi până la urmă descoperim răul din fiecare dintre noi: nu vrem să ne conectăm. Alături de asta, trebuie să simţim presiunea grupului astfel încât nu vom fugi de ostilitatea şi ura care apar în noi faţă de unii prieteni sau faţă de toţi prietenii. Sub presiunea din partea grupului, începem să tânjim după conexiune, care este opusă forţei separării. Astfel, presiunea grupului trebuie să fie puternică.

Tânjind după conexiune, începem să înţelegem că, nu doar că cerem presiunea grupului aici, dar cerem şi o putere mai înaltă, Lumina Înconjurătoare (Ohr Makif), şi astfel apar trei componente obligatorii: noi înşine, grupul şi Lumina Înconjurătoare. Cu ajutorul lor, problema este rezolvată şi noi ne conectăm.

Data viitoare, va fi la fel. Condiţiile pentru conexiune se transformă într-un început. Astfel, după conexiune, trebuie să căutăm din nou un motiv mai mare pentru care să ne conectăm, şi, din nou, primim respingere şi cădere, deasupra cărora ne ridicăm din nou şi mergem mai departe. Cu toţii trecem printr-un astfel de proces.

De la Congresul de la Sankt Petersburg „Prima Zi”, 12.07.2013, Lecţia a doua

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala | Add Comment →