Să determinăm destinul nostru prin noi înşine!

Noi am atins o stare în care Lumina Înconjurătoare începe, deja, să atingă întreaga omenire. Acum totul depinde de persoană. Am finalizat prima fază a evoluţiei noastre, care a fost determinată doar de Lumină.

Este vorba despre faza în care, ne-am dezvolta pe nivelurile mineral, vegetal şi animal. A fost perioada care a durat până în timpul lui Ari, atunci când nu am avut de ales: a trebuit să cădem, până ce am fost amestecaţi cu dorinţele lor.

Dar, de la perioada lui Ari a început ascensiunea, o perioadă de corectare, până în timpul lui Baal HaSulam, care prevede, deja, că trebuie să începem această muncă de corectare şi să înţelegem că, toate pregătirile de Sus, sunt terminate. Asta înseamnă că s-a încheiat coborârea vaselor şi încorporarea vaselor sub influenţa Luminii Înconjurătoare. Acum, putem folosi Lumina Înconjurătoare, pentru a ne ridica mai sus, graţie muncii noastre şi să determinăm timpul prin noi înşine.

Totul este pregătit pentru corectarea noastră! Astfel, nu este necesar să calculăm dacă Mitzva (porunca) este uşoară sau severă, care sunt momentele bune sau care sunt momentele rele: totul depinde de noi acum, de modul în care ne organizăm munca noastră. Apoi, ne vom ridica peste noţiunile de timp, de mişcare sau de loc, deasupra a ceea ce trăim, dacă vom determina destinul prin noi înşine, graţie forţei conexiunii noastre, din ce în ce mai mare.

Este scris: Fiţi prudenţi cu o Mitzva uşoară, ca şi cu una severă. Asta înseamnă că, trebuie să ne ridicăm deasupra stărilor noastre: nu ştim prin ce suntem recompensaţi. Pentru a atinge recompensa, trebuie pur şi simplu să ne conectăm, şi astfel, vom determina urcările şi coborârile noastre, ritmul progresului nostru şi fiecare stare prin noi înşine. Vom începe să percepem şi să simţim toate stările, mai eficient şi mai benefic şi vom justifica fiecare stare, până ce vom justifica, în cele din urmă, totul!

Astfel, vom atinge o stare care este o zi completă, o stare de Lumină eternă, care străluceşte tot drumul până la lumea Ein Sof (Infinit). Vom descoperi că am fost mereu acolo şi că, nu trebuia decât să schimbăm percepţia noastră, atitudinea noastră, să corectăm vasele noastre pentru a vedea asta.

Niciodată nu trebuie să uităm că, fiecare corectare este doar în conexiunea dintre noi care creşte în forţă constant, în calitate şi în cantitate.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 04.12.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: