Să folosim criza ca mijloc de progres spiritual

Trebuie să evaluăm corect starea noastră de fapt pe pământ. Defectele ne-au fost date ca să le corectăm, să le folosim ca mijloc de urcare spre lumea superioară. Altfel, pentru ce trăiesc aici? Pentru ce experimentez toate aceste necazuri şi mă străduiesc să le rezist? Vreau să le depăşesc. Sunt conştient de situaţie, şi recunoscător pentru criză fiindcă corectând-o voi intra în lumea superioară. Dacă nu ar fi crizele, unde aş avea de lucru, unde să mă schimb pe mine însumi pentru a putea să mă înalţ la un nivel superior?

Vorbim despre un mijloc care ne permite să ne îmbunătăţim şi să ne corectăm pe noi înşine. Am descoperit boala şi acum, făcând tratament, vom obţine natura noastră şi vom înţelege ce ne lipseşte pentru a dobândi natura Creatorului.

Evident, crizele nu sunt motiv de entuziasm, ci revelaţie a răului. Dar noi trebuie să avem o atitudine practică faţă de ele. Brusc, descopăr că sunt crud, lacom, şi-mi place să-i domin pe ceilalţi, că nu-mi pasă de nimeni altcineva pe lume şi evaluez aceste revelaţii ca mijloace pe drum. Sunt fericit de defectele pe care le descopăr fiindcă înţeleg de ce mi-au fost puse în cale.

De aceea, noi nu trebuie să tăcem sau să ascundem de noi înşine problemele lumii. Din contră, trebuie să le prezentăm oamenilor, şi nu pentru a-i speria ci pentru a trata boala. Noi trebuie să aratam tuturor că avem doar un singur drum de ieşire: să tratăm criza practic, să o folosim pentru a face schimbări calitative.

Aşa, brusc vom simţi că facem o muncă minunată de corecţie, al cărei rezultat va fi etern, viaţă perfectă. Ce poate fi mai bine? Noi nu vrem să rămânem la nivelul animal, să ne naştem ţi să murim din nou şi din nou. De altfel este şi imposibil, fiindcă prin dezvoltarea noastră am dobândit deja nevoia de a urca la nivelul următor, într-o dimensiune mai înaltă.

Noi nu doar explicăm oamenilor natura crizei, dar arătăm şi scopul ei înalt. Problema aici nu este faptul că ne educă şi ne duce la apropiere, forţându-ne să ne unim. Toate acestea sunt numai mijloace, trepte pe care noi o să urcăm la un nou nivel de existenţă.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/18/2011 Problemele lumii. Suprapopularea.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: