Toate articolele din Cartea Şamati sunt destinate să acordeze omul cu atitudinea corectă faţă de sine (abilităţile lui interioare, aptitudinile, forţele, calităţile) şi faţă de tot ce este în afara lui (oameni, societate, grup, profesor, Creator, natură) astfel ca acesta să înţeleagă cum se schimbă, prin ce, şi cum să acţioneze ca să se aducă pe sine la starea perfectă. Problema noastră este că, pe de-o parte, nu este nimic ce putem face noi înşine fiindcă noi suntem doar o dorinţă ce se vrea umplută, o dorinţă de plăcere.

Pe de altă parte, dacă noi nu putem face nimic şi reprezentăm doar o dorinţă de primire creată în opoziţie cu Creatorul, cu Lumina, atunci cum putem noi înşine să cerem să fim schimbaţi, să pretindem, să acţionăm independent sau prin alte sisteme?

Cu alte cuvinte, suntem într-o poziţie duală. Pe de-o parte nu putem face nimic, iar pe de altă parte, trebuie să ne aducem pe noi înşine la punctul în care cererea noastră, dorinţa noastră va produce o astfel de influenţă asupra noastră, încât ne vom schimba. Acest punct specific este foarte dificil pentru noi. Acolo, omul nu înţelege corect interacţiunea lui cu forţa superioară care l-a creat.

În concluzie, trebuie să obţin o stare în care să simt completa mea inabilitate de a mă corecta singur, în care să realizez şi să înţeleg că, corectarea mea poate fi făcută numai sub influenţa unei forţe externe. În schimb, această forţă externă, care există în afara mea, este constantă şi nu o pot afecta în niciun fel. Este absolută. În schimb, pot acţiona asupra mea, aducându-mă sub influenţa ei de bună voie.

Cererea mea este acţiunea prin care îmi schimb atitudinea faţă de forţa superioară şi astfel schimb influenţa ei asupra mea, şi ea mă corectează. Însă, esenţial, munca se întâmplă în interiorul omului şi depinde de dorinţele lui, de intenţia lui, de forţă şi de direcţie. Omul există într-un câmp neschimbător, absolut şi perfect. Munca este făcută exact de acest câmp, prin acţiunea asupra omului, iar omul vine de bună voie sub influenţa acestui câmp.

Din punctul de vedere al dorinţei ce urmează să fie corectate, omul este un element activ, iar din punctul de vedere al corecţiei proprii a omului, el este pasiv. Adică, el este corectat de Lumina care există în afara lui, îl înconjoară, şi este invariabilă. Este posibil să vorbim despre această stare ca despre un mare câştig, dar trebuie să fie formată treptat în noi, ca stare internă definită şi precisă, a mea şi a Luminii, a Creatorului.

Articolul lui Baal HaSulam „Lişma este o trezire de Sus, şi de ce avem noi nevoie de o trezire de jos” este unul din acele articole care vorbeşte despre alinierea corectă a omului cu Creatorul, cu Lumina Superioară. Un om înseamnă dorinţa noastră: cum poate fi ea schimbată dacă se plasează pe sine corect, sub influenţa Luminii.

Proprietatea de dăruire pe care o putem obţine şi de care ne apropiem treptat, sub influenţa Luminii, este numită „Lişma” sau „de dragul Lui” în ebraică. Iar opusul proprietăţii este numită „Lo Lişma” sau „nu de dragul Lui”, însemnând pentru sine.

Dorinţele apar în noi independent de noi; noi nu le putem stabili, dar putem să ne stabilim intenţia, ce vrem în fiecare clipă, spre ce aspirăm.

Din Lecţia zilnică de Cabala de la Moscova  6/15/2011 Şamati 5

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →