Să trecem peste spargere

Întrebare: Cum trebuie să percepem Talmud Eser Sefirot, atunci când citim despre un anumit fenomen, concept, nume ale unor Partzufim, lumi?

Răspuns: Talmud Eser Sefirot descrie sistemul care se îngrijește și ne conduce din lumea Ein Sof. În lumea Ein Sof se găsește întregul plan al creației, de la început și până la sfârșit iar sistemul lumilor îl divide în etape, care corespund ordinii de desfășurare a acțiunilor ulterioare prin care ne dezvoltăm.

Întrebare: Cum acționează acesta asupra noastră, cum ne purifică pentru a fi tot mai conectați în grup?

Răspuns: Sistemul suprem acționează asupra noastră cu condiția să fim de acord să lucreze în scopul aducerii nostre la unitatea cu Creatorul, adică să alegem calea Torei, a Luminii sau pe aceea a suferinței, una din cele două.

În acest sistem însă nu există două căi; ci doar o secvență de forțe care acționează într-o formă precisă, determinată, de la începutul și până la sfârșitul corecției. Totul depinde de modul în care primești influența acestor lumini care ajung până la tine trecând prin toți Partzufim-ii.

Sistemul lumilor dăruiește creaturilor într-o manieră clar organizată. Creaturile sunt acelea care pot primi acest dar într-o formă corectă și astfel să progreseze plăcut și ușor, aducând astfel mulțumire Creatorului, sau nu, și atunci se plasează pe calea suferinței. Sistemul prezintă întotdeauna aranjamente care vin obligatoriu din interiorul său.

Întrebare: Ce înseamnă a primi într-o formă corectă acest dar?

Răspuns: Forma corectă înseamnă în scopul conectării. În fond, avem nevoie doar să ne conectăm sub forma unui vas general, care va trece peste spargere luând în interiorul său toată această spargere. La început a existat o singură dorință; mai târziu lumina a venit și a divizat-o în două părți, insinuându-se între noi. Acum, între dorințele noastre există Lumina sau Creatorul, dar cu minus, într-o formă negativă.

Avem o creatură și încă una iar între ele este Creatorul într-o formă negativă, adică Faraonul, Lumina cu semnul minus. Noi trebuie să o inversăm în plus, în același timp recunoscând și stabilind în fiecare acțiune care ne este revelată că nu există nimeni altcineva în afara Lui și că El este binele care face bine.

Între tine și mine se revelează un mare “minus” iar noi îl inversăm în ”plus,” schimbând întunericul în lumină. În final, Lumina va fi revelată în acest sistem integral, între noi. Aceasta înseamnă că noi ne îmbrăcăm în Creator, că ne găsim în adeziune cu El.

Principalul lucru este să nu uităm că tot acest rău este de fapt Creatorul care este revelat însă într-o formă inversată. Prin spargere, Lumina a intrat în interiorul vasului și dacă noi acum o vom inversa din rău în bine, atunci vom realiza adeziunea dintre Lumină și vas, despre care este scris: “El și numele Lui sunt unul.”

From the 3rd part of the Daily Kabbalah Lesson 12/8/14, The Study of the Ten Sefirot

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed