Semnul unei minţi dezvoltate este grija pentru alţii

Evoluţia noastră spre a deveni oameni, pentru a fi asemenea Creatorului, are loc pentru că îmi schimb mintea şi sentimentele corporale cu cele spirituale. Vreau să fiu asemănător Creatorului, să îmi folosesc mintea şi sentimentele pentru a fi asemănător forţei superioare. Astfel, iau contact cu forţa superioară, primesc o forţă externă şi încep să mă dezvolt eu însumi.

Nu este la fel cum a fost în nivelele inanimat, vegetal şi animal din om, atunci când am lucrat numai cu mintea şi inima mea şi cu nimic altceva. În măsura în care îmi doresc ca mintea şi inima mea să semene cu superiorul, primesc forţă de la El şi pot cere ca El să îmi schimbe sentimentele şi mintea.

Asta înseamnă că nu dobândesc experienţă de viaţă la acest nivel al lumii; nu îmi schimb dorinţa folosindu-mi mintea pentru ca mai devreme sau mai târziu să câştig, aşa cum fac deştepţii din această lume. De fapt, îmi schimb în totalitate felul de a munci.

Îmi las simţurile animale şi mintea la un nivel al necesităţilor de bază, pentru a-mi fi furnizate necesităţile de bază în viaţă şi nu mai mult decât atât, şi încep să dezvolt o minte şi sentimente spirituale în interiorul meu. Spiritualitatea  înseamnă în beneficiul celorlalţi.

Desigur, asta este ceva total diferit faţă de ceea ce am avut înainte şi trebuie să încep să mă ridic deasupra vechii mele naturi. Începând cu această decizie, voi cere forţei superioare să mă schimbe.

Înainte, nu m-am întors către Ea şi nu am simţit nimic. Dar pentru a fi în stare să mă întorc către forţa superioară, există oameni în această lume care sunt în contact cu Ea. Ei şi-au procesat şi schimbat dorinţele, gândurile şi mintea şi au scris despre acest proces pe care l-au urmat, mulţumită Luminii superioare.

Citesc despre procesul în care influenţa Luminii i-a transformat şi vreau să mi se întâmple şi mie acelaşi lucru. Vreau să fiu încorporat în acest proces, în această acţiune şi să ader la povestea lor. Ei îmi povestesc despre sentimentele lor, despre cum lucrează şi despre schimbările care au loc în ei. Vreau şi eu să experimentez aceste acţiuni. În măsura în care îmi doresc să trec prin aceste schimbări, evoc Lumina care începe să mă influenţeze.

Acţiunea Luminii este revelată în conexiunea cu alţii. Până acum mi-am dezvoltat propria de a primi şi mintea care m-au ajutat să îi folosesc pe alţii, dar acum trebuie să mă dezvolt deasupra acestui lucru, pentru a mă conecta cu alţii. Numai conexiunea mea cu alţii va revela Lumina. Pe de altă parte, atunci când Lumina este revelată, îmi va permite să mă conectez cu alţii.

În timp ce citesc cartea, trebuie doar să obţin o dorinţa astfel încât să înţeleg şi să simt că este vorba de conexiune. Când Lumina este revelată, este revelată în exact aceeaşi manieră în care este descrisă în carte şi va îndeplini conexiunea dintre noi. Cartea ne spune doar despre această conexiune şi nimic mai mult.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/6/12, The Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: