Sfărşitul sclaviei Egiptene

Nu este uşor să răspunzi la întrebarea, unde este punctul din care o persoană poate determina dacă se îndreaptă spre primirea plăcerii din egoism sau din dăruire? Vrea o persoană să fie sclavul Faraonului sau al Creatorului?

Principala noastră sarcină este de a obţine punctul în care cerem schimbarea conducătorului nostru, astfel încât să ne conducă forţa dăruirii, în loc de cea a primirii. Studiem Cabala şi urmăm toate recomandările Cabaliştilor, pentru a fi capabili să facem această alegere.

Putem ajunge la această alegere fie pe calea suferinţei, prin trecerea normală a timpului (Beito) sau pe calea Luminii (Achishena). Pe calea dezvoltării naturale, ne aşteaptă numai lovituri. Pe această cale, Creatorul îi ia toate plăcerile posibile Faraonului.egoismul nostru, sau dorinţa de a primi pentru sine şi astfel noi experimentăm suferinţe. De aceea suntem gata să ieşim de sub conducerea Faraonului şi să ne distanţăm de el. De fapt, natura însăşi ne forţează să evităm ceea ce ne face să suferim.

Şi mai este calea Luminii, accelerarea timpului (Achishena). Asta se întâmplă când dorinţa noastră egoistă ne permite totuşi să primim plăcere, dar noi facem diferite acţiuni pentru a ne construi o nouă atitudine către dorinţa de dăruire. Şi chiar dacă primesc plăcere egoistă şi sunt sub conducerea Faraonului, nu simt asta ca pe ceva negativ: Mă bucur de viaţă. Totuşi, încep să caut căi de a mă ridica deasupra lui şi de a nu mai depinde de el, de a începe să preţuiesc calitatea de dăruire.

Asta înseamnă că încerc să merg pe calea Luminii, astfel încât calitatea dăruirii să mă afecteze şi să îmi dea înţelegerea faptului că Faraonul este un conducător rău. Răul lui nu se află  în plăcerea pe care mi-o dă, ci în mine, prin faptul că primesc aceste plăceri de dragul meu propriu. Acest criteriu complet nou este bazat nu pe plăceri, ci pe direcţia lor, pe cine le primeşte: eu sau ceilalţi (sau Creatorul împreună cu ceilalţi).

Iar apoi, în loc să judec calea prin senzaţii, conform cu plăcerea sau suferinţa, comut către un calcul logic a ceea ce este bine şi ceea ce este rău, sau adevăr versus fals. Încep să realizez că adevărul este dăruire, forţa superioară Creatorul şi că eu vreau acest adevăr! Şi chiar dacă mă simt bine sub conducerea Faraonului, eu totuşui vreau să ader la dăruire.

Dacă o persoană ajunge la o asemenea realizare, ea se ridica deasupra evaluării naturale sau animale (Beito) şi ia decizii la nivel Achishena, împingându-se astfel către ieşirea de sub conducerea Faraonului. Şi după aceea nu mai este nevoit să treacă prin suferinţele fizice şi să primească lovituri în dorinţa de primire prin diferite crize pe care le simţim în lume astăzi şi care numai vor creşte în viitor dacă continuăm să progresăm prin curgerea normală a evenimentelor (Beito).

Suferinţa sa devine suferinţă pe calea Achishena, suferinţa iubirii. De fapt, ea aspiră către dăruire, ceva opus iubirii de sine. Cere Creatorului, sau Luminii superioare, să îi schimbe plăcerea din egoistă în plăcere din dăruire. În acest fel avansează o persoană.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/15/2011, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: