Teritoriul dragostei

Întrebare: Tu spui că este nevoie să facem un „Curs despre dragoste” în lumea de astăzi, și nu să ne bazăm pe izbucnirile ocazionale ale dragostei. Cum ar trebui să începem acest studiu?

 

Răspuns: În primul rând, va fi necesar să adunăm un grup de cinci până la zece cupluri și să le învățăm fundamentele naturii umane. Depinde de noi să le explicăm ce este ego-ul nostru și cum se dezvoltă, ce fel de familie a fost în trecut și cum s-a dezvoltat în antichitate, în Evul Mediu, în noua eră, și în perioada post-modernă.

De fapt, ceea ce motivează acest proces este dorința noastră egoistă de plăcere. Acest lucru se schimbă și provoacă apariția a noi forme de relații familiale.

 

În trecut, ei nu se așteptau la manifestări specifice de emoție de la aceste relații, pentru că ego-ul era mic și nu cerea împlinirea la înălțimea iubirii. Un simplu parteneriat era suficient pentru asta. Era mulțumit cu un mod recunoscut de viață, conform căruia un bărbat lua o femeie din tribul său sau din satul nașterii sale, sau îndeplinea dorința părinților săi, și nimeni nu vedea nici o problemă în asta.

 

În contrast cu aceasta, astăzi, factori cum ar fi cultura modernă și mass-media s-au implicat în acest lucru, iar tinerii au devenit mai dezvoltați decât oricând înainte. Ei simt întreaga lume cu toate simțurile lor și nu pot fi satisfăcuți cu coincidența sau întâlniri întâmplătoare cu un partener. Multe opere de artă, Internetul și televiziunea prezintă atât de multe exemple de căutare de parteneri și relații, trădări și dezamăgiri și conflicte și concurență în acest domeniu, încât o viață comună a devenit foarte complexă.

 

Ego-ul nostru a crescut într-o asemenea măsură încât ne încurcă și ne întoarce după voință. Noi nu mai știm cum să ne confruntăm cu el, și, prin urmare, pur și simplu trebuie să-l controlăm, să-l ținen în frâu fără a-l minimaliza, ceea ce, în principiu, este ceva imposibil. Mai degrabă, trebuie să fie prevăzut într-o formă în care nu ne va controla, dar în schimb, îl vom controla.

 

Pentru a face acest lucru, toată lumea trebuie să se ridice deasupra naturii sale, să devină propriul său psiholog, și să-și înțeleagă și partenerul, care la rândul său trebuie să acționeze în același mod, iar apoi comunicăm cu el pe două niveluri:

 

• de la gând la gând (intelect), la înălțimea unei persoane
• De la inimă la inimă, la nivelul ego-ului. La urma urmei, „inima” este rezervorul tuturor dorințelor și aspirațiilor noastre.

 

Noi înțelegem că avem intelect și emoție, sisteme care trebuie să fie echilibrate în fiecare persoană într-o asemenea formă în care creierul domină inima. Apoi, toată lumea va ști cum să coopereze și să fie integrată cu alte persoane prin înțelegere reciprocă și prin aducerea dorințelor împreună.

 

Dacă ne raportăm la această idee tocmai în acest fel, vom deveni o pereche matură de cercetători. Nu este vorba despre vârstă sau despre experiență, ci mai degrabă despre abordarea în sine, care contribuie la o concepție echilibrată a lucrurilor, chiar și pentru elevii de liceu. Acesta este un examen de admitere real.

 

În același timp, în prezent, există cupluri la vârsta de patruzeci și cincizeci de ani, care se comportă ca niște copii și vin cu reclamații nerealiste, „copilărești” unul pentru altul, ca niște copii care știu doar cum sa ceara de la mama lor ca să-i distreze.

 

Nu, avem nevoie să ne cunoaștem limitele, limitările reciproce, să recunoaștem sistemul interior al unei persoane. Apoi, voi înțelege cât de aproape pot fi cu partenerul meu, unde este necesar să mă opresc și să păstrez distanța, și unde să fiu inclus cu el, sau cu adevărat să ader la el. În general, aflăm acest lucru de la diversele probleme din viață, din experiența amară a greșelilor care ne arată ce este mai bine pentru unul să nu spună altuia, unde este posibil să facă un compromis și în ce fel suntem cu adevărat împreună.

 

Putem împărți domeniul nostru comun în trei părți, trei tipuri diferite de relații. Încerc să mă ridic deasupra ego-ului meu și mă raportez la natura partenerului meu în trei moduri:

 

• unde să nu intru în contact cu el
• unde să găsesc puncte de contact
• unde să găsesc aderența sinceră

 

Cu toate acestea, atunci, o întrebare se poate pune: Cum ne raportăm la acest câmp al nostru? Cum putem integra aceste trei părți în mine și în el? Cum putem fi mereu preocupați de apropierea semnificativă și conectare într-un mod mult mai conștient? Cum putem dezvolta o iubire „planificată”, ce este de spus, ne gândim la interesele fiecăruia dintre noi? Vezi tu, iubirea este „copilul” nostru comun pe care-l creștem prin concesii reciproce.

 

Răspunsurile la aceste întrebări le vom găsi împreună.

 

Întrebare: Ce simt partenerii din acest câmp împărtășit  în”teritoriul” lor comun?

 

Răspuns: În primul rând, vom părăsi teritoriul privat, care se găsește în spatele fiecăruia dintre noi, cel mai profund lucru intim, fie că este vorba de oamenii care ne sunt cel mai aproape încă din copilărie sau amintiri gravate în suflet. Nu ne atingem unul pe altul în acest domeniu.

 

În al doilea rând, teritoriul nostru comun, pe care îl putem discuta, este un loc al alegerii care între timp este neutru și trebuie să fie îmbunătățit tot timpul.

 

În al treilea rând, pe teritoriul dragostei, suntem incluși unul în altul. Suntem conectați printr-o emoție comună.

 

În ceea ce privește teritoriul comun, vrem să continuăm să ne apropiem astfel încât să-l putem combina cu „teritoriul” dragostei. În ciuda acestui fapt, de la început, trebuie să fim conștienți de faptul că fiecare dintre parteneri este un egoist absolut, care nu vrea să dea nimic celuilalt și vrea să obțină sută la sută din placere de la el. De la început, fiecare „aparține” celuilalt, la fel de simplu cum pare, și după aceea, aceste două domenii, aceste două cercuri ale intereselor noastre, incep treptat sa se intersecteze.

 

Repet că intimitatea este bazată pe concesii reciproce pe care încercăm să le facem la intensitatea care crește din când în când. Ne verificăm calculând cu considerație constantă gradul în care putem continua să ne apropiem unul de altul. Dacă există emoție, asta este foarte bine, iar dacă dispare, mintea continuă să urmărească ce se întâmplă. Acesta este un mecanism care lucrează neîncetat. Acesta este un „calculator” în interiorul meu și în interiorul partenerului meu, și amândoi știm că mergem spre o mai mare apropiere și integrare, până când aderăm unul la altul. Facem acest lucru din ce în ce mai mult, tot timpul, cât mai mult posibil.

 

Acestea sunt programele noastre. Tot ceea ce facem în viață, toate stările noastre, noi le acceptăm nu ca pe o coincidență, ci ca pe o șansă, ca pe o oportunitate de unificare treptată.

 

În acest caz, mintea noastră dezvoltă emoția în noi. Simt cât de important este partenerul meu, cât de unic este, și acesta este modul în care și el se raportează la mine. Împreună, putem rezuma relatia noastră. Suntem conectați și credincioși unul altuia. Partenerul meu este o persoană specială, diferită de toate celelalte. Mă găsesc într-un sistem al unei relații cu el pe care nu o am cu nimeni altcineva. O astfel de reciprocitate locuiește între noi încât am devenit o singură entitate.

 

De aici vine ajutorul, suportul, înțelegerea reciprocă și efortul constant pentru a arăta partenerului meu cât de plăcut este pentru mine să mă predau, să cedez lui, să-i las mai mult loc. Acesta este modul în care avansăm.

 

Acest lucru necesită o muncă constantă cu ego-ul nostru, dar fiecare primește sprijin din partea partenerului. Avem ceva de discutat. Este ceva de învățat unul de la altul.

 

Principalul lucru aici este de a acționa în mod judicios sub controlul minții. Trebuie să practicăm acest lucru. La urma urmei, în general, oamenii sunt jenați de activarea minții și, în același timp, sunt jenați de exprimarea dragostei. Ei se tem să-și deschidă sufletul, astfel încât să nu-l scuipi, să nu-i ridiculizezi sentimentele.

 

Deci, avem nevoie să cunoaștem persoana bine, cine este și ce este. Numai atunci va fi relația noastră naturală și vom înceta să fim jenați de natura noastră. Dimpotrivă, vom încerca să lucrăm cu ea, cu înțelegere și maturitate, astfel încât nu vor fi neînțelegeri, forțare între noi, și ipostazele ridicole, copilărești care caracterizează cuplurile tinere, care de multe ori sunt prinse în capcana mândriei și aroganței. Dimpotrivă, chiar și un partener tânăr va fi „copt” prin înțelegerea lui și abordarea vieții.

 

Datorită faptului că nu am fost învățați cum să iubim, pierdem foarte mult. Nu știm cum să construim sisteme de relații și astfel transmitem aceleași tipare eronate copiilor noștri. Fără îndoială, dacă le arătăm calea cea dreaptă, atunci cel puțin tânăra generație va primi un cadou mai valoros decât aurul fin, oferindu-le o viață fericită.

 

Întrebare: Numești una dintre părțile domeniului sistemului nostru de relații un teritoriu al dragostei. Ce înseamnă asta?

 

Răspuns: Aici, există un acord între noi. Am lucrat deja împreună, fiecare pe cont propriu și cu partenerul. Am devenit parteneri în sensul deplin al cuvântului – într-o asemenea măsură încât diferențele dintre noi dispar. De obicei, oamenii simt ceva similar cu respectul  pentru proprietatea comună, nepoți și copii, din ceva care provine de la ambii, când ei deja au devenit unul.

 

De exemplu, am conceput copii împreună. Aceasta se referă la amândoi și, în principiu, nu mai este ceva care poate fi divizat. În general, chiar filosofic vorbind, este interesant că o continuare a dragostei este unul din doi care-i include pe ambii. Cu toate acestea, oricum, copiii sunt domeniul nostru comun de interes și, în consecință, al unei  emotii comune. Prin urmare, nu contează ce se întâmplă. Putem reînnoi legătura noastră, putem începe discuțiile din nou, și putem începe să cultivăm aceste flori pe care le împărtășim.

 

Aici este un exemplu de teritoriu comun: dragostea pe care o am în inima mea este, de asemenea, în partener. Copilul nostru este ca un al treilea factor prin care putem dezvolta dragostea noastră împreună.

 

În afară de asta, noi nu ne limităm la acești trei factori. Mai degrabă, alocăm un loc în inimile noastre unul pentru altul. Așa cum o simt în inima mea, la fel și ea mă simte în inima ei.  Acolo, în acel teritoriu comun, avem deja un fel de sentiment comun, înțelegere și acord. Avem deja un legământ între noi acolo, un contract pentru viitor. Nu o pot scoate din acest teritoriu, iar ea nu mă poate scoate. Suntem înrădăcinați acolo împreună puternic, adânc în pământ, iar aceste rădăcini nu vor mai dispărea.

 

Avem nevoie să ajungem la acest sentiment. Este numit dragoste absolută sau un legământ, și, uneori, atunci când vorbim, trebuie să ne concentrăm pe realitatea acestei iubiri reciproce.

 

Dintr-un discurs despre o viață nouă 30/07/12

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: