Trenul opreşte în fiecare staţie pe drumul spre scopul creaţiei

Principala dificultate pe drum este că noi nu simţim nici o lipsă pentru scopul creaţiei. Lipsa noastră este ceva opus, deoarece eu, în mod natural, gândesc numai la starea mea interioară, cum să satisfac ceea ce-mi lipseşte, cum să obţin. Şi, dacă aş avea totul, nu m-aş gândi la nimic.

Dar nu sunt gata să reflectez la cum să satisfac ceea ce-i lipseşte întregului univers, înţelegând nivelurile mineral, vegetal, animal şi uman sau cum să îl satisfac pe Creator prin ele. Îi lipseşte Lui ceva? Eu nu simt lipsurile Lui, pot simţi nevoile altora, dar nu dorinţa Creatorului. Cum aş putea să ştiu cum să-I dau Lui satisfacţie ? Eu nu am lipsa corectă în mine, nici măcar începutul unei astfel de lipse.

Dar starea finală corectată, care există deja în natură, mă atinge, în ciuda lipsei dorinţei, eu sunt încă atras de ea, dacă nu din inima mea, măcar din curiozitate. Pot obţine o lipsă de la mediu, de la grup. Ei continuă să spună cât este de important, deci încep să acord atenţie şi să muncesc asupra nevoilor altora. Şi, în acest caz, starea finală de perfecţiune acţionează asupra mea şi încep să trezesc în mine schimbări.

Pe măsură ce anii trec, încă nu am nimic, deci încep să reflectez la ceea ce pot face. Nu sunt preocupat de importanţa obiectivului, ci la anii pe care i-am pierdut. Eu văd că ţine de mine să fac ceva!

Trebuie să începem să muncim cu mediul pentru a obţine lipsa şi în răspuns, “Lumina Înconjurătoare” soseşte şi începe să mă schimbe din ce în ce mai mult.

Lucrul principal este să mă aducă la o lipsă, un Kli şi nu la realizare. Îmi imaginez că stau în faţa “Luminii Înconjurătoare” tot timpul şi ţine doar de mine să cer! Ca şi cum aş veni să cumpăr un bilet la casa de bilete, aş arunca o privire şi aş cere un bilet. Depinde numai de mine să cer şi ei îmi vor da un bilet de fiecare dată când aleg.

Trebuie să simt că vreau să obţin biletul, cu condiţia să ştiu încotro vreau să merg şi unde este viitoarea staţie. Dar cum aş putea să ştiu unde este viitoarea staţie? Pentru a face asta, trebuie să fiu inclus în grup, să investesc în el, să dispar în el, să absorb lipsă de la el. Dacă vin la casa de bilete pentru a cumpăra un bilet pentru această lipsă, atunci, fără îndoială că nu vreau să-l pierd, voi lua biletul pentru trenul corect, pentru staţia următoare.

Astfel avansez de la o staţie la alta. Şi totul devine mai clar, de fiecare dată, că staţia spre destinaţia finală este de a aduce mulţumire Creatorului. Este exprimată ca o deficienţă. Pentru că încep să aduc satisfacţie creaturilor, primesc o mică parte din dorinţa de a dărui plăcere Emanatorului, Creatorului, tot timpul. Astfel această dorinţă se descrie din ce în ce mai clar.

Chiar dacă cererea mea este foarte simplă şi nu înţeleg exact ceea ce cer, primesc totuşi lumină în răspuns, un întreg complet de zece Sefirot. Acesta include, de asemenea, lumina corespunzătoare inimii de piatră şi încep să înţeleg că este imposibil să o folosesc. Aceasta include, de asemenea lumina corespunzătoare  Sefirot de Keter, care aparţine unui nivel ce-mi este superior.  În Keter al inferiorului, se simte deja Malchut al superiorului.

Astfel încep să conectez în mine numeroase stări din trecut, prezent şi viitor. Înţeleg deja cum depinde de mine să mă construiesc sub o formă tot mai avansată şi asta tot timpul. Încep să simt ciclicitatea, rotaţia roţilor care se întorc uneori în faţă, alteori în spate, dar care propulsează mereu trenul. Roţile se întorc în direcţii diferite şi opuse, dar trenul se apropie, progresiv, de obiectiv.

În toată complexitatea stărilor, lucrul cel mai important pentru mine este să mă gândesc la o reală rugăciune, care trebuie să fie o rugăciune pentru dorinţa de dăruire. Lucrul principal – este dorinţa de a căuta şi nu dorinţa de a dărui, care este Kli, rugăciunea dinaintea rugăciunii, lipsa lipsei de dăruire. De aceasta avem nevoie.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 03.07.2013, Scrierile lui Rabash

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed