Toată munca noastră este de a descoperi starea adevărată, fixă, existentă, eternă în care suntem. Trebuie să evocăm sentimentele și gândurile noastre, astfel încât să le simțim în loc de lumea pe care o simțim acum. Trebuie să ne deschidem inimile și mințile, fără a face o mișcare, ci doar trezindu-ne mai mult de fiecare dată până când vom ajunge la adeziunea cu Creatorul.

Dacă acesta este modul în care ne imaginăm această stare, atunci înțelegem în mod clar că tot ceea ce se întâmplă cu noi semnalează locurile cărora trebuie să le acordăm o atenție deosebită. Este în acele locuri în care trebuie să ne clarificăm sentimentele, gândurile, intențiile, și atitudinea față de atributele noastre, în scopul de a le dezvolta mai mult într-o secvență și de a fi demni de revelația stării în care ne aflăm în adeziune constantă cu Creatorul.

Deci, nu există nici cu loc în care să fugim. Trebuie să ne întoarcem la același punct intern care pornește de la punctul din inimă de fiecare dată și să ne asigurăm că se dezvoltă permanent. Nu este nimic altceva ce putem descoperi în toată realitatea, cu excepția unei singure forțe care este în noi, care ne sprijină și are grijă de noi tot timpul.

Dacă o persoană se oprește pe ea însăși în acest fel, văzând doar o singură direcție corectă pentru dezvoltarea ei, care conduce la revelația forței superioare care se află în punctul din inimă, și nu părăsește această direcție, și în mod intenționat oprește și restricționează toate celelalte căi care aparent îi permit să se dezvolte, vede, verifică și simte, închizându-le cu fermitate, înseamnă că-și dirijează puterile spre atingerea scopului.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 19/02/13, Scrieri ale lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →