Pentru ca proprietatea Luminii sa patrunda dorinta, are loc un proces special de coborare . Mai întâi de toate, dorinta este împărtăşită cu o senzaţie care este opusa Luminii. Ca urmare, ea nu poate să se suporte şi efectuează o restricţie (Tzimzum).

Apoi, dorinţa concluzionează: „Am nevoie de un ecran (Masach).” Cu alte cuvinte, are nevoie de o sansa de a se egaliza cu Lumina prin efectuarea unui act autonom. Acest lucru înseamnă că va fi într-adevăr, detaşata de Creator si se uita la El ca un oaspete in fata unei gazde. Chiar dacă oaspetele nu primeşte nimic de la gazdă, el încă mai simte ca este opus şi suferă pentru asta.

Nu am nevoie de sărbătoarea pe care gazda a pregătit-o pentru mine, eu o resping. Dar gazda   inca continua sa-mi ceara sa gust din masa ei şi deplânge faptul ca eu nu accept darurile sale. Văzând asta, eu le accept, fiind pe deplin conştient de faptul că eu o fac doar pentru a o încânta.

Astfel, fiind opuse, Lumina si creatura sunt detasate una de alta. Lumina doreşte să îndeplinească creatura (1), în timp ce creatura se tine departe (2). Dar în cele din urmă, atunci când se întoarce Lumina şi „o imploră pe” (3), creatura, ca în cazul în care i-ar face o favoare, este de acord să primească de la ea (4). Această primire este considerată ca daruire. Astfel, relaţia lor se dezvoltă.

Aceasta este dezvoltarea prin intermediul ecranului. Creatura se prezintă ca un loc al dorinţei, dar aceasta dorinta este acoperita de ecran. Este ca şi cum dorinţa instalează o „separare” deasupra şi decide: Nu conteaza cat de multa Lumina vine (1), primul lucru pe care il voi face este s-o împing înapoi (2). Dar Lumina încă ma preseaza(3), astfel încât în ​​acest caz,calculez (?) cât de mult din ea sunt capabil sa primesc. Las suma corecta înauntru şi o primesc ca pe o „cinstire” (4).

Calculul devine un factor suplimentar: Cât de mult sunt eu în măsură să primesc pentru a darui gazdei la fel de multa plăcere cata si ea vrea să-mi dea? Iar acest calcul ma face un om (Adam), deoarece, astfel, eu pretind autonomia mea în detaşare completă de gazdă şi acţionez ca si ea. Ea imi dă mie, iar eu ei. Sau, aşa cum este descris în Cântarea Cântărilor: „. Eu sunt pentru Preaiubitul meu asa cum Preaiubitul meu este pentru mine.”

Acţionând în acest fel, fiinta creata ajunge la o stare corectata, iar acest tip de primire o face un vas spiritual. De ce un „vas”? Pentru ca poate primi Lumina. De ce „spiritual”? Pentru că este egal cu Creatorul şi daruieste ca si El.

Din a 3-a parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/4/2011, „Explicaţie la articolul “Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →